Dan LUNGU on Fri, 21 Sep 2001 08:37:44 +0200 (CEST) |
[Date Prev] [Date Next] [Thread Prev] [Thread Next] [Date Index] [Thread Index]
[Nettime-ro] multa atentie la cazul iesean |
MULTA ATENTIE LA CAZUL IESEAN! Sincer să fiu, evoluția polemicii declanșată cu ocazia Declarației celor 32 (la care, pe parcurs, s-au mai adăugat și alte semnături) îmi lasă, ca și altora, un gust amar. Avalanșa amănuntelor nesemnificative, practica sofismelor (excelent evidențiată de O. Nimigean), dezinformarea sitematică, intervențiile viscerale, atribuirea falselor intenții ș.a.m.d. nu fac decît să creeze un context cacofonic, în care vocea reală a protestatarilor abia se mai aude. Mereu sînt nevoiți să explice că nu au spus ceea ce se pretinde că au spus, că revendică altceva și nu decapitarea lui Cassian Maria Spiridon, că fondul chestiunii este altul, că nui interesează și nu reprezintă o motivație personală faptul că soția lui Nichita Danilov a fost sau nu a fost angajată la Convorbiri literare, că încît, pînă la urmă, se simt măcinați de un război care nu mai este al lor. Șuvoiul tulbure al discursurilor delirante așază un strat gros de mîl peste veritabilele implicații ale Declarației. Lehamitea oamenilor de bun simț este, se pare, arma secretă a mediocrității. Singura certitudine care rămîne în acest context este că Declarația a pus degetul pe o rană adîncă, o rană care nu este doar a vieții literare ieșene. Riscul este ca Declarația să rămînă doar un semnal de alarmă, într-o cultură a semnalelor de alarmă. De aceea consider că polemica trebuie să revină la coordonatele sale esențiale și că protestatarii, ca și observatorii vieții culturale, trebuie să urmărească cu atenție soluțiile administrative ale conducerii Uniunii Scriitorilor în cazul Iașiului, căci ele dau seamă despre dorința și capacitatea de reformare a US, de schimbare mentalității centraliste, de atenuare a corupției literare și de reașezare a valorilor. Una din implicațiile protestului ieșean, ce mi-a fost semnalată de un prieten într-un mesaj prin e-mail, este resuscitarea discuției aplicată, cu exemple asupra corupției în literatură. Dacă în general presa vorbește despre corupția funcționarilor publici sau a oamenilor politici, insistînd prea puțin asupra corupției în cultură fie pentru că domeniul e lipsit de interes pentru un procent însemnat al populației, fie pentru că cei implicați în cultură au relații strînse cu cei din presă momentul ieșean dă prilejul unei analize concrete, ieșind din zona corupției fără corupți, după expresia dlui Nicolae Manolescu. Încercînd să anticipeze soluțiile pe care conducerea Uniunii le va propune protestatarilor, același prieten este de părere că ele depind de modul în care dl Eugen Uricaru, președintele US, va tranșa propriile dileme, iscate cu acest prilej. Interesant este că acest prieten vede rezolvarea problemelor Uniunii în tranșarea problemelor interioare ale președintelui ei, trădând perceptia unei instituții personalizate și centralizate. Potrivit raționamentului său, este evident că în grupul protestatarilor există cîteva nume de care nu se poate face abstracție Mihai Ursachi, Alexandru Călinescu, Emil Brumaru, Nichita Danilov, Mariana Codruț etc. Sînt poeți și scriitori importanți, nu doar de nivel local sau fără operă, cum încearcă să acrediteze partea adversă. Pe de altă parte, în celălalt grup se află mai ales persoane care l-au susținut pe dl Eugen Uricaru la recentele alegeri pentru conducerea Uniunii. Este cunoscut faptul că, în primul tur de scrutin, diferența dintre primii doi candidați a fost foarte mică și că lucrurile ar fi stat cu totul altfel dacă ieșenii ar fi votat cu dl Nicolae Manolescu. La alegeri, din păcate, nu calitatea personală a celui care dă votul contează, ci cantitatea de voturi obținută. Dilema constă în faptul că dacă dl Uricaru ar da cîștig de cauză celor ce l-au sprijinit în alegeri, nu ar face decît să confirme acuzațiile și contestările rostite la tribuna recentei Conferințe a US (aranjamente de culise, interese oculte, promovarea non-valorilor etc. pe scurt: încurajarea corupției), dacă însă ar recunoaște starea de lucruri descrisă de protestatari, clientela sa ieșeană n-ar fi tocmai bucuroasă și la viitoarele alegeri nu i-ar mai da votul. Poate chiar ar da publicității și oarece dezvăluiri senzaționale despre modul cum s-au făcut alegerile la Iași și cum de s-a întîmplat ca, atît la conducerea filialei, cît și în Consiliul Uniunii, să fie aleși aceiași foști susținători fanatici ai lui Laurențiu Ulici, deveniți susținători loiali ai d-lui Eugen Uricaru. In același timp, înființarea unei noi filiale și a unei noi reviste nu-s lucrurile cele mai dorite de către actualul președinte al U.S., căci prima consecință ar fi reducerea reprezentării actualei filiale în Consiliul Uniunii și aducerea în același Consiliu a unor oameni noi, care nu prezintă suficiente garanții. Asta ar însemna înlocuirea unor scriitori slabi, dar loiali, cu niște scriitori mai valoroși, dar imprevizibili. Însă cum hotărârile din Consiliu se iau cu voturi la limită, persoanele imprevizibile sunt cu certitudine inoportune. Deși cazul ieșean reprezintă un test important pentru dorința și capacitatea de reformă a U.S., luările de poziție de până acum ale conducerii Uniunii sunt timorate și confuze, dând dovadă de o rigiditate care nu poate decât să împingă protestatarii către decizia demisiei, acolo unde e cazul. Lipsa de flexibilitate și de înțelegere a situației este de natură să transforme disidenții filialei în disidenții uniunii. Partea tristă este că, se pare, conducerea uniunii e prea puțin dispusa la reformă și că preferă chiar demisia turbulenților, așa cum statul totalitar prefera să dea pașaport disidenților pentru a nu le tulbura apele în interior. Incapacitatea de gestionare a conflictelor interioare instituției, adică de reforma reală, reformă însoțită adesea de sentimentul frustrant al pierderii puterii discreționare, creează relativă panică, mai ales cînd în joc se află numele unor scriitori importanți, care legitimează instituția. Dacă hotărârile conducerii uniunii prin inflexibilitatea lor vor conduce protestatarii către soluția radicală, riscul este ca în timp să ne trezim în fața unei instituții delegitimate, plină de mediocri plimbăreți prin străinătate, cu aere de mari scriitori. Precum și în fața unor reviste numite literare, groase, pe hârtie de cea mai bună calitate, însă ilizibile. Situația seamănă izbitor de bine cu cea totalitară, numai că atunci în locul valorii estetice erau apreciate obediența și mesajul politic, iar acum în locul valorii estetice sunt încurajate peste măsură obediența și eficiența managerială. Scriitorul de talent rămâne tot un perdant, marginalizat fiindcă nu-i politruc sau contabil. Fără o reformă reală a Uniunii, vom fi condamnați să reiterăm metehnele sistemului totalitar, uneori chiar sub o formă mai agresivă. Multă atenție la cazul ieșean! Argumentul principal al partidei clientelare este că actuala structură a asigurat un bun management, o bună finanțare a activităților filialei și a revistei Convorbiri literare. E adevărat, sunt voci care pun serios sub semnul îndoielii capacitățile manageriale ale lui Cassian Maria Spiridon, fie și pentru simplul fapt că editura "Timpul", proprietatea sa, e departe de un alt exemplu ieșean, editura Polirom, unde spiritul managerial al lui Silviu Lupescu a făcut minuni. De ce de managementul "Convorbirilor literare" să nu se ocupe un Silviu Lupescu, care nu are aere de scriitor neânțeles, care , prin faptul că nu e scriitor, nu e tentat să amestece interesele particulare, gloria personală, cu interesele revistei? Argumentul partidei protestatare, cel puțin la fel de valabil, este că revista Convorbiri literare e una din cele mai slabe reviste din țară, frizînd adesea penibilul. De unde rezultă o altă dilemă. Cum e mai bine (sau , cum e mai rău?), să ai un management care asigură o bună finanțare, dar scoate o revistă de veleitari, sau să optezi pentru o revistă performantă, cu semnături prestigioase, dar lipsită de mijloace financiare? Firește, soluția dezirabilă este să ai un bun manager, care sa asigure stabilitate economică, și un bun redactor-șef, care să asigure standardul estetic. A aprecia un redactor-șef pentru presupuse performanțe manageriale este la fel de absurd ca și a angaja un contabil pentru că e un poet valoros. O revistă axată doar pe stabilitatea economică e la fel inutilă ca și un bilanț contabil plin de nuri poetici. Si la fel de periculoasă. Este un fapt de bun simț că orice decizie trebuie luată în folosul calității estetice. Talentul dlui Cassian Maria Spiridon și al comilitonilor săi de a face bani e admirabil, dar nu folosește la nimic, cîtă vreme acești bani se cheltuiesc pentru a edita o revistă de proastă calitate, pentru a plăti salariile unor redactori diletanți, pentru a încuraja veleitarismul și impostura, pentru a corupe viața literară. Rațiunea de a fi a unei reviste culturale nu e de a face cît mai mulți bani, ci de a face cît mai multă cultură de calitate. Dl Eugen Uricaru va trebui să riște, ca președinte al Uniunii Scriitorilor, pentru a cîștiga ca scriitor și om de cultură. Riscul constă în a lăsa deoparte interesele circumstanțiale și a opta pentru principii. Pentru a ți-l asuma, e nevoie de mult curaj. Prietenul meu crede în curajul dlui Eugen Uricaru și în dorința sa reală de a reforma Uniunea Scriitorilor. Iată că ocazia primului pas al reformei a sosit. Atît prietenul meu, cît și alții ca el așteaptă cu interes și emoție deciziile domniei sale. Să sperăm că nu-i va dezamăgi. -- NeoMail - Webmail that doesn't suck... as much. http://neomail.sourceforge.net _______________________________________________ Nettime-ro mailing list Nettime-ro@nettime.org http://extra.waag.org/mailman/listinfo/nettime-ro --> arhiva: http://extra.waag.org/pipermail/nettime-ro