www.nettime.org
Nettime mailing list archives

[Nettime-ro] Re:propunere
Adrian Mihai on Fri, 5 Apr 2002 21:24:09 +0200 (CEST)


[Date Prev] [Date Next] [Thread Prev] [Thread Next] [Date Index] [Thread Index]

[Nettime-ro] Re:propunere


Title: [Nettime-ro] Re:propunere
Pentru aceasta trebuie sa lasam aparatul de filmat jos si sa aplicam un prim ajutor gura la gura cu cei care sufera tot atit de mult ca si noi.

Desi subscriu multora din punctele enuntate, cu aceasta ultima fraza nu intru in acord. Pe 12 Septembrie am fost in apropierea ruinelor din NY filmand pentru o statie TV austriaca. In timp ce pozitionam lentila camerei asupra lucratorilor voluntari ce ajutau la eliminarea molozului, aflat la o distanta variabila de 1-2 m de fetele lor obosite si transpirate, am simtit pentru prima data ca gestul meu este poate inutil comparat cu efortul lor. M-am intrebat daca nu cumva era cu mult mai important, si util, oricui, sa las camera de-o parte si sa ajut la indepartarea molozului care ar fi putut sa acopere un ranit. Desi in alte ocazii am lucrat la reportaje alaturi de politisti arestand vanzatori de droguri la coltul strazii, alaturi de brancardieri transportand batrani in convulsii, pompieri, etc., intotdeauna incecand sa surprind cel mai "bun", "realist", "imediat" cadru, un cadru in care o fiinta umana suferea in timp ce era trantit la pamant si i se aplicau catuse, sau m-am straduit sa aduc lentila cat mai aproape de un aparat de respirat, de mainile cu instrumente, seringi,  niciodata nu am resimtit atat de intens  reflexul de a pune camera jos si a ajuta pur si simplu ca atunci pe 12 septembrie. Atunci m-am simtit pentru cateva momente absolut ridicol de inutil. Si totusi am continuat sa filmez, asemeni unui soldat antrenat pentru un anumit tip de manevra, incercand sa decupez contextul, concentrandu-ma asupra "subiectului", preocupat de compozitia cadrului si claritatea imaginii, transformand, acolo, la fata locului, suferinta intr-un "concept abstract". Cateva ore mai tarziu, la montaj, asambland secventele, m-a izbit "gravitatea" imaginilor, reverberatii, ecouri trecand din visceral in intelectual. In fata monitorului, revazand si retraind ceea ce incercasem sa abstractizez in teren, am reinvatat ca asta aveam datoria sa "transmit" mai departe privitorilor, asta era menirea mea facand ceva in deplina exercitare a liberului arbitru. Voluntarii, politistii, pompierii, erau mult mai "calificati" decat mine in situatia respectiva, iar eu paream a fi mai calificat decat ei pentru a documenta efortul. Un efort ce trebuia prezentat si altora ce nu puteau fi prezenti acolo.

Cu respectul cuvenit diferentelor intre ceea este etichetat si acceptat ca fotografie/film artistic si ceea ce este etichetat ca jurnalism, cred ca noi, cei ce avem in mana o camera de filmat, video, foto, un reportofon, avem o datorie profesionala de a le manui pentru a surprinde cat mai "complet" ceea ce "se desfasoara" in fata lentilei. Suntem mult mai utili facandu-ne meseria responsabil, lasandu-i pe cei calificati sa si-o faca pe a lor. Dezaproband exploatarea "ororilor" doar de dragul spectacolului oferit fascinatiei noastre pentru "tragedii", continui sa traiesc cu impresia ca nu voi lasa niciodata aparatul de filmat jos. Cu atat mai mult astazi, cand, in timp ce va scriu, vad pe monitorul de alaturi imagini unde reporterii si operatorii sant alungati cu grenade si gloante cauciucate.

Evident ca rromii sant suspiciosi, cati dintre  nu ar fi atunci cand s-ar afla intr-o minoritate? Orice fel de minoritate, nu numai etnica, culturala, religioasa, preferinte sexuale, etc. devine suspicioasa. Suspiciosi sant si soldatii israelieni care au gonit camerele de filmat.

Adrian Mihai