Bogdan Lefter on Thu, 13 Feb 2003 17:11:05 +0100 (CET) |
[Date Prev] [Date Next] [Thread Prev] [Thread Next] [Date Index] [Thread Index]
Re: [Nettime-ro] picatura de terebentina |
Stimata Raluca Voinea, Citind mesajul dvs. despre Observatorul cultural difuzat saptamina trecuta pe lista Nettime.ro, am crezut de cuviinta sa il las fara reactie: la ce ar folosi asemenea “polemici”? Vazind – insa – ca textul a fost redifuzat saptamina aceasta (de catre Calin D. - nu inteleg de ce!…), n-as vrea sa se “fixeze” impresia ca revista noastra ar comite nu-stiu-ce blastamatii in legatura cu care, odata “dati in vileag”, tacem chitic. Nu vreau sa comentez opiniile dvs. sau faptul ca niste simple “note acide” (din noua noastra rubrica “Picatura de terebentina” – titlu elocvent!) pot trece drept “atacuri rau-voitoare” etc. etc., ci doar sa corectez inexactitatile. Cit de “binevoitoare” sint ele – sa judece altii… Asadar: 1. Vorbiti despre rubrica respectiva ca si cind ar fi una redactionala. Or, sapoul anunta foarte limpede ca ea e realizata de cronicarii de specialitate care semneaza in revista noastra, deci de catre un grup de colaboratori. 2. Spuneti pe un ton acuzator ca nu ne platim colaboratorii. Intr-adevar, multe publicatii culturale, peste tot in lume, nu pot plati onorarii. In ce ne priveste, in ciuda dificultatilor financiare cu care ne confruntam permanent, ne onoram colaboratorii. Afirmatia dvs. este – deci – un fals. 3. Ne acuzati ca “cenzuram” articole, si anume “pe motiv ca cititorii ‘nu inteleg’”. N-am inteles, la rindul meu, la ce va referiti, pina cind am aflat de la colegii mei de redactie ca ne-ati vizitat cindva, oferindu-ne un articol despre care vi s-a spus ca, pentru a putea fi publicat, va trebui sa-l “imbunatatiti” (nu mai intru in alte detalii), ceea ce ati refuzat sa faceti. Justifica atare episod acuzatia de “cenzura”? Cum credeti ca ar arata o publicatie care n-ar face selectie, n-ar avea exigente editoriale s.a.m.d.?! 4. Dupa care va grabiti sa generalizati, spunind ca Observatorul cultural “nu scapa nici o ocazie de a publica asa zise critici si polemici al caror unic scop este sa terfeleasca si care amesteca intotdeauna atacul la persoana cu o analiza ieftina a operei sau evenimentului”, cu concluzia ca… nu ne respectam cititorii!?! Cum v-as putea raspunde altfel decit invitindu-va sa ne cititi revista cu mai multa atentie. Ei, cititorii, sustin contrariul! Nu mai vorbesc despre numerosii nostri colaboratori, nu putini dintre ei foarte prestigiosi, care ar avea motive sa se simta jigniti de astfel de aprecieri… As fi – de asemenea – curios sa aflu cine sinteti, cu ce va ocupati. In orice caz, regret ca va “descopar” prin intermediul unui “iesiri” atit de lipsite de fair-play. Cu urari de succese adevarate, Ion Bogdan Lefter Observator cultural >From: Raluca Voinea <ra_luca@k.ro> >Reply-To: nettime-ro@nettime.org >To: nettime-ro@nettime.org >Subject: [Nettime-ro] picatura de terebentina >Date: Thu, 06 Feb 2003 11:25:30 +0200 > > > Observatorul Cultural a lansat o noua sub-rubrica la rubrica arte: >picatura de terebentina. Ca doreste sa semnaleze nereguli e laudabil, ca e >anonima e discutabil, ca publica atacuri rau-voitoare si prea putin >argumentate e criticabil. In numarul din aceasta saptamana al O.C. sunt >vizate fetele care au realizat performance-ul de la Atelier 35 pe 28 >ianuarie; fara a ma transpune in avocatul lor (caci si in privinta >originalitatii si in cea a "ideologiei" sunt multe observatii de facut) imi >exprim profundul regret ca au beneficiat de o astfel de "cronica", >construita dupa clasicul de acum model al violentei verbale gratuite. >Observatorul Cultural nu-si plateste colaboratorii, Observatorul Cultural >cenzureaza articole pe motiv ca cititorii "nu inteleg", in schimb nu scapa >nici o ocazie de a publica asa zise critici si polemici al caror unic scop >este sa terfeleasca si care amesteca intotdeauna atacul la persoana cu o >analiza ieftina a operei sau evenimentului. Faptul ca acum acesti >"cronicari" nici macar nu-si mai asuma responsabilitatea pentru vorbele lor >spune mult despre respectul pe care redactia Observatorului il are fata de >cititori. >Raluca Voinea > > > > > > >------------------------------ >K Free E-mail http://www.k.ro/ >Cumpara online de la METRO prin http://www.shift.ro/ > > > > > >_______________________________________________ >Nettime-ro mailing list >Nettime-ro@nettime.org >http://amsterdam.nettime.org/cgi-bin/mailman/listinfo/nettime-ro >--> >arhiva: http://amsterdam.nettime.org/ _________________________________________________________________ Help STOP SPAM with the new MSN 8 and get 2 months FREE* http://join.msn.com/?page=features/junkmail _______________________________________________ Nettime-ro mailing list Nettime-ro@nettime.org http://amsterdam.nettime.org/cgi-bin/mailman/listinfo/nettime-ro --> arhiva: http://amsterdam.nettime.org/