www.nettime.org
Nettime mailing list archives

[Nettime-ro] replica
Nadasan Timotei on Fri, 4 Feb 2005 09:19:29 +0100 (CET)


[Date Prev] [Date Next] [Thread Prev] [Thread Next] [Date Index] [Thread Index]

[Nettime-ro] replica


Replica redactiei IDEA arta + societate aparuta astazi in Dilema Veche,
la articolul lui Ovidiu Pecican, publicat in numarul 53( tot la Dilema 
Veche
http://www.algoritma.ro/dilema/fw.htm?current=53/index.htm)


Putina salubritate!
Raspuns la un nontext

Redactia revistei Idea. Arta + societate


Aparent fara a se asigura ca nu se lasa antrenata intr-o manevra 
lipsita de probitate, Dilema Veche a ales sa publice in numarul 53/2005 
un text-insulta semnat de istoricul clujean Ovidiu Pecican, “Utopia 
publicisticii autosuficiente”. Sub pretextul criticii la intimplare a 
unui articol de ceva mai mult de o pagina din cele 180 ale numarului 18 
al revistei Idea. Arta + societate, acesta mai insaileaza si ceva ca un 
rechizitoriu la adresa intregului proiect intelectual-critic (artistic 
si nu numai) al revistei noastre. Mentionam aici din capul locului – 
pentru a neutraliza orice confuzii scontate de tactica prin care dl. 
Pecican pune in scena un soi de intimitate cu redactia Idea – ca dinsul 
nu a participat la nici unul dintre proiectele noastre. Nici la 
revista, nici la editura Idea.
Cititorii Dilemei vechi familiarizati cu preocuparile si cu interesele 
noastre, recognoscibile deja in specificitatea lor de “nisa”, vor fi 
putut masura singuri inadecvarea crasa in care se plaseaza dl. Pecican 
atunci cind ne “judeca” – hlizindu-se mai ales catre galerie – cu cotul 
grobian-sic cu care tot belferul cultural de la noi isi da cu parerea, 
numai sa se afle in treaba. La urma urmei, poate ca spectacolul ieftin 
al dlui. Pecican, iesit la atac cu lancea ruginita a... Daciei 
literare, n-ar fi decit ridicol, daca mobilurile decelabile in acesta 
s-ar reduce la preferinte divergente de stil discursiv si intelectual.
Desi textul nu este, in mod vadit, altceva decit o incropeala, ne vedem 
nevoiti sa venim cu o replica (e doar numele genului jurnalistic), nu 
la articolul sau, ci doar in urma acestei nondiscutii. Facem aceasta 
numai pentru a oferi acelor cititori ai Dilemei care nu cunosc, poate, 
revista Idea si nici culisele scenei artistice contemporane romanesti o 
lamurire in privinta ratiunilor care ne fac sa consideram textul d-lui 
Pecican sub nivelul oricarei discutii oneste si in afara unei propuneri 
de dezbatere decente. Si o mai facem si pentru a da glas convingerii 
noastre ca e in joc o conditie esentiala de salubritate a spatiului 
public-intelectual, aceea a respingerii complicitatilor imorale de 
dincolo de texte.
Asadar, pe autor il revolta in mod special critica adusa unui anumit 
proiect de expozitie, limbajul in care ea a fost articulata si, de 
aici, insusi proiectul de revista care a gazduit acest gest. Autorul 
reclama ca a fost deranjat “gastric” de limbajul abscons al criticii, 
dar mai ales de “lipsa unei elementare coerente” care a determinat-o pe 
Alina Serban sa enunte aceasta critica desi a fost ea insasi 
participanta la expozitie (o informatie nu intru totul exacta, de 
altfel). In alte cuvinte, mai simple, dl. Pecican intreaba: de ce nu a 
plecat, “scirbita” cum era, daca nu i-a placut? Iar aici, nu e nevoie 
sa cautam explicatii mai rafinate, raspunsul vine repede, o data cu 
motivatia reala a articolului, dezvaluita chiar de autor: “am apelat la 
curatorul evenimentelor artistice discutate – (…) persoana imi este, ea 
insasi, prietena – spre a ma edifica.” Ramine insa, pentru toti, 
intreaga, o mirare : cine la cine a apelat, de fapt ? Prietenul la 
prietena (dna. Maria Rus Bojan, pentru a risipi suspansul) sau invers ?
Pe linga aceasta subtila comunicare intre prieteni, dl. Pecican se 
foloseste de ocazie pentru a reprosa complexitatea generala a limbii 
din revista, si gaseste de cuviinta sa expedieze in neant mai ales 
eforturile de traducere depuse de realizatorii si colaboratorii ei. 
Autorul mai insinueaza si ca ne-am ghida, in selectia textelor, dupa 
vorba lui Heliade Radulescu: “scriti orice…etc.” Discutia, aici, asa 
cum sugeram deja, ar fi una mai complicata decit ne lasa s-o facem 
stacheta impusa de criticul nostru; inclusiv in privinta limbii si, 
desigur, a raportului text-imagine. Vom nota de aceea numai ca 
istoricul – preocupat, mai nou, de antropologia culturala – nu se 
oboseste defel sa chestioneze oportunitatea ori calitatea traducerilor, 
daca acestea sint inedite ori pertinente in Romania, ori macar daca 
alcatuiesc un corp coerent cu proiectul general al revistei, pe care de 
altfel, e limpede, nici nu-l intelege. Pur si simplu rateaza sa 
sesizeze natura lor de traduceri culturale. Tot ce poate spune e ca 
traducerile sint prea multe, si ca textele de autor sint prea complexe 
(“incifrate”). Aceasta este platforma “autosuficienta” care ii permite 
autorului sa lanseze apoi citeva interventii al caror umor de prost 
gust e egalat doar de o ingustime de spirit pe masura.
Astfel, pentru ca “ideile” conteaza prea putin pentru asemenea scrieri 
“teleghidate”, dl. Pecican opineaza ca numele revistei noastre ar fi un 
simplu englezism. Fara alte comentarii, reamintim doar ca idea este in 
primul rind un cuvint grecesc (chiar “filosofic”, ce sa-i faci) pentru 
“aspect”, “configuratie vizibila”, “forma/figura” – adica un nume sub 
care un dublu demers: de decriptare a artei si de analiza critica a 
actualului se poate articula de o maniera semnificativa.
In cele din urma, un asemenea gest evidentiaza tocmai conceptia 
rudimentara de “critica” pe care duzini de autori ca O. Pecican o 
intrebuinteaza in practica lor scriitoriceasca, fara a se mai obosi sa 
“traduca” ori sa “complice” propriile fundamente teoretice: critica 
este, pentru Ovidiu Pecican, ceva scris impotriva cuiva, un atac sau un 
serviciu personal, si nu o incercare de a gindi impreuna. Textul sau 
plateste doar polite. Ca unic recurs impotriva a asa ceva, doar 
necesitatea in sine a unei luari de pozitie in fata a ceea ce ramine 
intolerabil. Atit.
Plus, eventual, citeva nedumeriri adresate chiar revistei-gazda a 
articolului: de ce a ales Dilema Veche sa publice un text precum cel al 
d-lui Pecican, meschin atit in intentie, cit si in realizare? Apoi: 
scoaterea in exerga de catre redactia Dilemei Vechi a celui mai 
nefericit (pentru ca agresiv obtuz) pasaj din articol sa exprime oare 
si pozitia redactiei fata de revista Idea?



_______________________________________________
Nettime-ro mailing list
Nettime-ro {AT} nettime.org
http://amsterdam.nettime.org/cgi-bin/mailman/listinfo/nettime-ro
-->
arhiva: http://amsterdam.nettime.org/