www.nettime.org
Nettime mailing list archives

[Nettime-ro] MNAC din nou in vizorul presei
vladimir bulat on Mon, 14 Feb 2005 22:16:49 +0100 (CET)


[Date Prev] [Date Next] [Thread Prev] [Thread Next] [Date Index] [Thread Index]

[Nettime-ro] MNAC din nou in vizorul presei



de data asta in cotidianul CURENTUL:

http://www.curentul.ro/curentul.php?numar=20050214&cat=9&subcat=100&subart=12132
  




Anul trecut, pe 31 octombrie, cand s-a inaugurat, cu mare pompa, Muzeul
National de Arta Contemporana din Bucuresti, eram la Lyon, in salile
Muzeului de Arta Contemporana din acest oras. Vizitasem, cu alte prilejuri,
muzee similare din Paris, Londra, Chicago si New York. Revenit in tara,
m-am grabit sa vad si sa compar. Raportat la repere ilustre, muzeul mi s-a
parut remarcabil. Am fost insa mirat sa constat ca admiratorii lui sunt
putini. Presa a publicat ecouri, unele neutre, altele mai curand
nefavorabile. In Observator cultural, muzeul a fost prezentat din mai multe
puncte de vedere, cu rece obiectivitate. Pavel Susara (in "Romania
literara" din 2-8 februarie 2005) expune 10 motive pentru care muzeul
nostru ar fi un esec. Revista "22" deschide, in numarul din 1-7 februarie,
o dezbatere despre muzeul cu pricina, in care s-a pronuntat deocamdata,
timid si descriptiv, o masteranda in scenografie. Sa luam pe rand cateva
dintre argumentele inamicilor. 

Pavel Susara obiecteaza ca muzeul, pe de o parte, si arta contemporana, pe
de alta parte, sunt entitati care nu merg impreuna. Argumentul e logic.
Orice "muzeu" de arta contemporana contine o contradictie. Muzeul
legitimeaza si pastreaza, in timp ce arta contemporana inoveaza, se
desprinde de material si respinge conservarea. De aceea, muzeele de arta
contemporana din lume (la Chicago sau la Lyon) prefera mai curand sa
prezinte expozitii temporare decat sa expuna colectia stabila. Contradictia
se rezolva simplu, evitandu-se cuvantul "muzeu". Este suficient sa fie
inlocuit cu "centru" (ca, la Paris, Centrul Pompidou) cu "institut" (ICA,
la Londra), sau cu numele cladirii care-l adaposteste (Palais de Tokyo, tot
la Paris), pentru ca spiritele ingrijorate de proprietatea cuvintelor sa se
calmeze. 

Doua argumente se refera la locatie si, respectiv, la alocatie. Muzeul este
adapostit de Palatul Parlamentului, loc fara har artistic si a fost
finantat de fostul guvern, prim-ministrul de atunci jucand rol de mecena,
pe banii publici. Ultima parte este nesemnificativa: conteaza cum sunt
folositi banii, nu de unde vin ei. Daca ar fi cazut din cer si s-ar fi dus
pe apa Sambetei ar fi fost, oricum, mai rau. Cat despre sit, solutia este
eficienta, chiar daca nu optima, mai ales ca exista un precedent
interesant: fosta sala a congreselor partidului nazist de la Nurnberg a
fost transformata, si ea, in muzeu. Cladirea, proiectata de arhitectii
Ludwig si Franz Ruff ca un mastodont de beton, de forma circulara, imita,
la scara marita, Coloseumul din Roma. Razboiul a luat sfarsit inainte de
finalizarea constructiei. S-a pus, mai intai, problema demolarii, apoi a
abandonarii, in sfarsit a reconvertirii ei. Solutia arhitectului austriac
Gunther Domenig a fost sa strapunga edificiul circular de beton printr-o
pasarela din sticla si otel, care-l traverseaza precum coarda un cerc.
Culoarul transparent se infige in cladire, o sectioneaza, propune un traseu
care iese uneori in afara zidurilor. El contrasteaza cu materialul compact
al constructiei si, fiind oblic, ii submineaza perpendicularitatea. 

Arhitectul Adrian Spirescu a avut o sarcina mai dificila, deoarece doar o
aripa modesta, constituind patru procente din imensa cladire, putea fi
supusa modificarilor. Restul ansamblului, covarsitor, continua sa-si
impuna, cu autoritate, stilul. Functiile politica si muzeala coexista, mai
mult sau mai putin armonios. Vazut din zbor, rezultatul interventiei este
nesemnificativ. Din perspectiva vizitatorului care se apropie de intrare,
el este insa cat se poate de fericit. Turnurile transparente ale
ascensoarelor exterioare delimiteaza fragmentul de cladire reconvertit, iar
sticla si metalul imblanzesc monumentalitatea fatadei. Ca si la Nurnberg,
materialul usor si transparent mascheaza soliditatea zidariei si atenueaza
impresia de kitsch a decoratiei exterioare initiale. Interiorul, bine
impartit, cu delimitari clare si atent finisat are o sobrietate luxoasa.
Faimosul Renzo Piano a integrat o veche cladire in constructia Muzeului de
Arta Contemporana de la Lyon, pastrandu-i fatada din anii 1930, dar
transformand si marind interiorul. Solutia romaneasca de adaptare se arata
superioara. 

Pavel Susara afirma ca exista incompatibilitati intre directori, fiecare
intelegand, prin arta contemporana, altceva. Daca ar fi asa, ar fi vorba de
complementaritate, nu de incompatibilitate. Cat despre ideea ca ar trebui
intai sa cercetam la nivel teoretic ce e arta contemporana, inainte de a o
pune in muzeu, amintim spusele lui Polonius, din Hamlet: daca am astepta sa
intelegem ce e timpul, l-am pierde. 

Expunerea actuala, de vazut pana in mai, contine doua niveluri aranjate de
partenerul francez, cu opere din colectia de la Palais de Tokyo si doua
niveluri cu expozitii de arta contemporana romaneasca. In etajele
"franceze", obiectele si instalatiile sunt elegant amplasate in spatiu, cu
grija ca ele sa interactioneze, asigurand impactul maxim si unitatea de
impresie. Contributia romaneasca consta in doua expuneri. Una readuce in
atentie perioada "istorica" a contemporaneitatii, alaturand opere timpurii
din creatia lui Paul Neagu si a lui Horia Bernea. Mentionarea provenientei
operelor (colectia Mihai Oroveanu) il enerveaza pe Pavel Susara, deoarece
vede aici un "cult al personalitatii", care aminteste de trecut. Credem,
dimpotriva, ca asemenea precizari sunt interesante si stimulatoare,
sugerand ca amatorul poate deveni, oricand, colectionar. Cealalta expozitie
are ca tema modul in care artistii recepteaza Casa Poporului si include
mostre ale picturii oficiale, "de curte", alaturi de lucrari cu mai multa
sau mai putina verva ale unor contemporani ludici. Pavel Susara obiecteaza
ca nu figureaza si alti "compromisi" si se teme ca, prin propunerea Casei
Poporului ca tema artistica, aceasta ar ajunge sa fie reabilitata. Curios,
masteranda Ruxandra Ionica deplange, in 22, tocmai demersul ironic la
adresa cladirii, care, avand in vedere cat s-a muncit la ea, n-ar trebui
denigrata "in asa hal".

Desigur, drumul e lung si mijloace de transport nu prea sunt, iar controlul
de la intrare e inhibant. Totusi, muzeul merita nu doar vazut, ci si
"incercat". Arta contemporana cere participativitate, trebuie sa patrunzi
in mijlocul instalatiilor, sa intervii cu mouse-ul in lucrarile pe
calculator, sa-si pui castile in fata unui video. Arta traditionala exista
pentru contemplare, cea contemporana - pentru experimentare. 

 
    Redactia Curentul
 

 



---------------------------------
Doar 3,999 lei/absorbant?
http://www.always.ro/duoaction.html




_______________________________________________
Nettime-ro mailing list
Nettime-ro {AT} nettime.org
http://amsterdam.nettime.org/cgi-bin/mailman/listinfo/nettime-ro
-->
arhiva: http://amsterdam.nettime.org/