www.nettime.org
Nettime mailing list archives

[Nettime-ro] Arta contemporana intre atitudini si medii noi
vladimir bulat on Wed, 16 Feb 2005 12:46:58 +0100 (CET)


[Date Prev] [Date Next] [Thread Prev] [Thread Next] [Date Index] [Thread Index]

[Nettime-ro] Arta contemporana intre atitudini si medii noi



SURSA: ROMANIA LITERARA NR. 6 din 16 Februarie 2005


http://www.romlit.ro  



de Pavel Susara 


 In contextul discutiilor despre Muzeul National de Arta Contemporana, este
extrem de utila o rememorare a evenimentelor artistice, dar si a
tentativelor de analiza a fenomenului, deja consumate in spatiul cultural
romanesc, evenimente care au incercat, la rindul lor, sa puna in dicutie
principii inevitabile ale oricarei constructii deschise, in care referentul
artistic si o anumita vocatie autoreferentiala a spatiului insusi intra in
coliziune directa. Pornind de la enormul stoc autoreferential care mocneste
in Casa Poporului, si pe care MNAC-ul l-a declansat prin instrumentarea
unui scenariu cvasimagic, reactualizarea expozitiei de la Cetatea Calnic,
expozitie realizata tocmai pentru a pune in valoare spatiul pasiv, adica
cetatea insasi, este mai mult decit semnificativa. Cum la fel de
semnificativa este orice discutie ce priveste noile experiente tehnice si
de limbaj care se consuma de citeva decenii in lume si care, in ultimii
ani, au capatat si in spatiul romanesc o importanta indiscutabila. 



Situl ca exponat 



 Expresiile alternative si activismul social pe care si-l asuma astazi
artistul nu sint nici pe departe incercari de boicot indreptate impotriva
formelor artistice istoricizate si stocate muzeistic, ci, din contra,
tentative de recuperare, de relansare si de resemnificare. Si tocmai pe
aceasta idee s-a construit intregul discurs al expozitiei de la Cetatea
Cilnic, pe care Centrul Soros pentru Arta Contemporana a organizat-o cu mai
multi ani in urma. Artisti din Timisoara, Tg. Mures, Cluj, Iasi, Arad,
Bucuresti, Oradea si Sibiu au participat aici cu obiecte, instalatii,
fotografii si filme video ca la oricare expozitie obisnuita. Faptul ca
unele lucrari erau mai puternic conditionate de spatiul pentru care au fost
gindite, iar altele aveau un mai mare caracter de generalitate si puteau fi
expuse in oricare alt loc, are o importanta secundara. Ceea ce conteaza cu
precadere intr-o astfel de constructie este capacitatea lor de a se
constitui intr-un ansamblu si de a comunica firesc, intimplator sau nu, in
acelasi spatiu. Diferentele valorice, puterea de impact si inevitabila
detasare a unuia sau a altuia dintre participanti constituie si ele
probleme firesti ale oricarei manifestari de grup. Si din aceasta
perspectiva expozitia de la Cetatea Calnic poate fi privita ca una absolut
normala, inlauntrul careia increderea si scepticismul se intilnesc. Ea nu
ofera, nici in prezentul continuu al unei rememorari, surprize paralizante,
dupa cum nu contine nici esecuri definitive. insa importanta acestei
expozitii si, poate, chiar unicitatea ei se detaseaza intr-un plan secund,
care tinde sa devina adevaratul prim-plan. Pentru ca, intr-un anume sens,
expozitia se autosacrifica. Ea si asuma povara unei forte portante si a
unei utilitati de semnal. Daca in prima instanta relatia Cetate - expozitie
pare a exprima relatia spatiu - obiect, in subtext raporturile se
inverseaza; expozitia se transforma in spatiu, iar Cetatea in obiect.
Altfel spus, artistii si lucrarile lor au, in aceasta ecuatie, rolul
fundamental de a redimensiona prezenta Cetatii, de a debloca retina si de a
transfera un sit din memorie in actualitate. Atit pentru comunitatea
locala, cit si pentru vizitatorii intimplatori sau avizati, Cetatea
medievala Cilnic , datind din sec. XIII, s-a resocializat si a dobindit
spontan o noua dinamica. Prin animatie, zidurile au devenit transparente,
spatiile vide s-au repopulat simbolic, iar imprejurimile retraiesc, la alta
scara, vitalitatea asediului. Patrimoniul static si crepuscular s-a
preschimbat instantaneu in fapt de viata si in reper al animatiei diurne.
Iar fiecare spatiu este folosit in asa fel incit el sa se inscrie in
circuit si sa-si afirme explicit prezenta . Accesul in expozitie,
indiferent cu ce se incepe, se suprapune cu privirea de ansamblu si cu
vizitarea fragmentata a Cetatii, cu descoperirea si cu asumarea acesteia de
catre vizitator. De la perceptia detaliului, cum ar fi structura si textura
zidurilor, la concentrarea asupra unui element definit (fintina, de pilda)
si pina la imbratisarea globala, totul functioneaza pentru ca totul este
semnalat. Spre a o indentifica si, mai apoi, introduce in procesul de
comunicare, artistii au folosit Cetatea in intregul sau, atit ca spatii
construite cit si ca spatii vide carora le-au adaugat propriile lor semne.
Si, in felul acesta, pentru prima oara in spatiul romanesc , o actiune
artistica include in discursul sau si temporalitatea ca o prezenta
perceptibila. Pentru ca aici nu mai este vorba despre o privire istorica
liniara, despre marcarea unei succesiuni, ci despre simultaneitatea si
conjunctia in acelasi proiect a doua paradigme principial diferite:
imemorialul si prezentul, forma definitiva si efemerul, proiectia legendara
si demitizarea. 

Iar daca la primul sau nivel, acela al expozitiei propriu-zise, interventia
artistilor poate fi evaluata diferentiat, avindu-se in vedere natura
obiectelor, la nivelul secund, cel cu valoare de semnal, problemele de
axiologie dispar. Dupa cum dispare si prezumtia esecului. Pentru ca scopul
profund al expozitiei, acela de a redestepta Cetatea la o noua viata, este
atins prin insasi organizarea ei. Mai departe se poate discuta oricit si
perspectivele de abordare continua sa ramina deschise. 



Monitorul ca suport artistic 



Ne-am obisnuit sa privim televizorul ca pe o sursa de informatii, de
spectacol sportiv si de interminabil divertisment. Printr-un simplu gest,
care daca nu 

s-ar fi banalizat ar avea incarcatura unui semnal magic, geometria feerica
a micului ecran ne poarta prin tara, prin lumea intreaga si chiar dincolo
de fruntariile ei. De la viata consumata prin canalele Garii de Nord si
pina la pasul de cangur al primului om ajuns pe Luna, televizorul ne spune
totul, ne alimenteaza insatiabila pofta de evenimente, ne flateaza
vanitatile si orgoliile si ne creeaza permanent iluzia participarii.
Asistam la loviturile de golf ale lui Clinton si la cele din Golf ale lui
Bush, participam la suferintele lui Eltin si ale lui Jirinovski, la
redesenarea geografiei si la resemnificarea istoriei. Vedem revolutii in
direct, privim catastrofele naturale si dramele sociale ca pe niste simple
fictiuni si ne implicam infiorati in constructii fictive indoielnice. La
televizor vedem o noua specie de porci care maninca bare de fier si granule
de beton, populatii de ciini apatici si hamesiti, schelete de pui care,
aduse in gros plan, par monumentale ramasite de brontozaur. Dar indiferent
de ce am vedea si dincolo de intentiile si de onestitatea celor care ne
arata, noi nu incetam sa privim televizorul ca pe un hublou, ca pe o
fereastra deschisa spre exterior, ca pe o transparenta in ultima instanta.
in aceste conditii, cineva trebuia sa spuna: destul. Si acest cineva este,
de buna seama, artistul plastic. El a descoperit un lucru elementar si la
fel de banal ca oul lui Columb. Anume acela ca televizorul, ecranul lui mai
exact, nu este decit un suport, o suprafata, in ultima instanta
asemanatoare pinzei tabloului, care ar putea sa primeasca imagini pure,
independente de orice semnificatie exterioara lor. Folosind camera video ca
penel, ca element activ cu alte cuvinte, si ecranul ca suport, ca element
pasiv, el a creat o expresie alternativa si anume arta video. Desi nu
exista nici o diferenta tehnica intre procedeele televiziunii si cele
folosite in arta video, consecintele difera in mod radical. Daca ar fi sa
asociem in continuare televizorul cu o fereastra deschisa, in cazul artei
video am putea spune ca artistul inchide fereastra si trage obloanele. Pe
el nu-l mai intereseaza ceea ce se petrece dincolo, in lumea din afara
ecranului, ci doar ceea ce se intimpla pe suprafata sa. Ecranul devine opac
si isi pierde orice functie denotativa, iar interesul artistului se
deplaseaza de pe istorisire si informatie pe expresivitatea si pe dinamica
limbajului. Modificarea legaturilor dintre elementele imaginii atrage dupa
sine si o modificare a formei. Povestea este inlocuita prin ritm, logica
prin improvizatie, prin succesiuni aleatorii sau, pur si simplu, printr-un
alt fel de logica. Efemera in comparatie cu pictura, chiar daca se poate
reveni la ea ori de cite ori am dori-o, arta video are si un statut
ambiguu. Asimilabila artelor plastice prin natura sa exclusiv vizuala si
preponderent cromatica, ea este perceputa asemenea artelor spectacolului.
Si daca ar fi sa invocam clasificarea lui Lessing, ea are toate aparentele
unei arte spatiale dar se comporta ca una temporala. insa importanta artei
video nu sta in clasificari, ci in faptul ca ea a reusit sa redimensioneze
un limbaj, sa-i deconspire strategiile, tehnicile si, in ultima instanta,
scopurile. Pentru ca prin imaginea video - si televiziunea a demonstrat-o
de atitea ori - se poate face orice; de la dublarea realitatii la
falsificarea ei si de aici mai departe pina la suspendarea oricarui simt
moral. n 



P.S. Īn vederea unei dezbateri mai cuprinzatoare asupra Muzeului National
de Arta Contemporana, atit in ceea ce priveste proiectul in general,
amplasamentul, politica de achizitii, selectia autorilor si a lucrarilor,
dar si in ceea ce priveste realizarea propriu-zisa, astept reactii si
atitudini din partea mediului artistic si intelectual, in general, pe
adresa redactiei sau pe adresa electronica pavelsusara {AT} yahoo.com 



---------------------------------
Doar 3,999 lei/absorbant?
http://www.always.ro/duoaction.html




_______________________________________________
Nettime-ro mailing list
Nettime-ro {AT} nettime.org
http://amsterdam.nettime.org/cgi-bin/mailman/listinfo/nettime-ro
-->
arhiva: http://amsterdam.nettime.org/