www.nettime.org
Nettime mailing list archives

[Nettime-ro] Inscrisuri dusmanoase - o expozitie despre rezistenta ascun
vladimir bulat on Fri, 18 Feb 2005 21:04:32 +0100 (CET)


[Date Prev] [Date Next] [Thread Prev] [Thread Next] [Date Index] [Thread Index]

[Nettime-ro] Inscrisuri dusmanoase - o expozitie despre rezistenta ascunsa aromanilor in comunism



  
SURSA:
http://www.adevarulonline.ro/index.jsp?page=articol&article_id=117571

Inscrisuri dusmanoase - o expozitie despre rezistenta ascunsa a romanilor
in comunism

Despre acei romani care nu s-au impacat niciodata cu sistemul comunist,
actionand, fiecare in felul sau, pentru a le aminti semenilor lor sau lor
insile ca exista o lume libera, se vorbeste mult prea putin la noi.
Inclusiv spectacolul despre care dam amanunte mai sus ii pomeneste doar in
treacat, intr-o "paranteza". Si totusi, ei au existat. Dupa cum incearca sa
demonstreze o expozitie dedicata rezistentei din umbra a poporului roman,
rezistenta datorata unor oameni de cultura, dar si unor ilustri
necunoscuti. Expozitia numita Inscrisuri dusmanoase/Scripta Hostilia este
realizata de Doina Jela, sub umbrela Asociatiei Ziaristilor Independenti,
si va putea fi vazuta la Muzeul Literaturii Romane in perioada 3-25 martie.
Pana atunci insa, am aflat de la cea care a avut ideea strangerii laolalta
a acestor materiale in ce consta ineditul demersului. Incercand sa
alcatuiasca fondul necesar acestei expozitii, Asociatia Ziaristilor
Independenti a dat anunturi pentru a-i contacta pe cat mai multi dintre cei
care ar fi putut pastra dovezi ale unui trecut despre care stim foarte
putin. "Cei mai spectaculosi sunt oamenii necunoscuti, ei au pastrat din
familie documente, scrisori, jurnale, care dovedesc ca existau in acea
vreme persoane care traiau in lumea reala si nu "in miezul unui ev
aprins"", spune realizatoarea expozitiei. Printre cazurile de care a luat
cunostinta in timp se numara cel al lui Ion Vianu, fiul lui Tudor Vianu,
care nu va fi exponent pentru ca, din pacate, nu a mai gasit nici un
document, fiindca a ars totul inainte de a pleca din tara. "Rodica Iulian
si Oana Orlea au vrut, la un moment dat, sa-si recupereze cateva
manuscrise, transportandu-le in tapiseria unui fotoliu, dar fotoliul a
ajuns fara documente si nu se stie nici in ziua de azi daca cine trebuia sa
le puna acolo si-a pierdut curajul in ultimul moment sau Securitatea le-a
scos fara sa le mai faca lor scandal. Un alt caz spectaculos este al cuiva
care a topit manuscrisele in apa fiarta. I-a luat cateva ore bune, dar
altfel nu putea scapa de ele, casa fiind supravegheata de securisti, care
s-ar fi sesizat daca ardea ceva. In unele cazuri, mai senzationala decat
continutul propriu-zis al inscrisurilor, este povestea salvarii sau
pierderii lor", mai spune Doina Jela. Dintre exponatele ce vor putea fi
vazute la MLR mai enumeram: manifestele pe care le-au scris unii dintre
dizidenti, ca Marius Oprea si Radu Filipescu, scrisorile deschise catre
Nicolae Ceausescu semnate de Vasile Paraschiv si Doina Cornea, campania lui
Victor Frunza sustinuta in ziare din Danemarca, impotriva cuplului
dictatorial, cateva manuscrise ale lui I.D.Sarbu, gasite la Biblioteca de
Samizdat de la Praga, manuscrisul Anei Blandiana de la Sertarul cu aplauze,
dar si cele 5 poezii ale acesteia care au dus la interzicerea revistei
Amfiteatru, programele unor organizatii anti-comuniste - Sindicatul liber
al oamenilor muncii de la Brasov sau Sindicatul infiintat de Dumitru Iuga
s.a. Expozitia va fi completata de o serie de conferinte sustinute de Ana
Blandiana, Victor Frunza, Nicolae Manolescu, Vasile Paraschiv, Vaclav
Bartuska, director al Bibliotecii "Vaclav Havel" din Praga, Nicolaas Peter
Kramer, secretar general al Asociatiei Jurnalistilor Europeni, la care e
afiliat AZIR, si o serie de alti invitati speciali.
(Un interviu cu Doina Jela despre expozitie si alte amanunte in Adevarul
literar si artistic de saptamana viitoare) 

 
 
 
Cristina MODREANU 

 



---------------------------------
Doar 3,999 lei/absorbant?
http://www.always.ro/duoaction.html




_______________________________________________
Nettime-ro mailing list
Nettime-ro {AT} nettime.org
http://amsterdam.nettime.org/cgi-bin/mailman/listinfo/nettime-ro
-->
arhiva: http://amsterdam.nettime.org/