www.nettime.org
Nettime mailing list archives

[Nettime-ro] "Un kitsch politic si istoric": mnac vazut de Erwin Kessler
vladimir bulat on Sat, 19 Feb 2005 16:01:31 +0100 (CET)


[Date Prev] [Date Next] [Thread Prev] [Thread Next] [Date Index] [Thread Index]

[Nettime-ro] "Un kitsch politic si istoric": mnac vazut de Erwin Kessler



Sursa: http://www.revista22.ro

SUPLIMENT nr. 780

Vitrina & bibeloul
Muzeul National de Arta Contemporana (MNAC) - Casa Poporului

Un kitsch politic si istoric 

Inaugurat chiar inaintea alegerilor din 2004, MNAC se vrea un templu al
imaginii pure, virtuale, un loc in care sa te simti de-teritorializat,
undeva in lumea buna a culturii occidentale, departe de maidanul cu marmura
al Casei Poporului. MNAC e facut pentru mintea cea mai buna a romanului,
pentru cea mai favorabila impresie despre sine insusi, in care, deloc
surprinzator, el se simte un membru al comunitatii mintilor luminate, un
partener cu drepturi egale pe axa - acum si estetica -
Bucuresti-Londra-Washington. Si totusi...,br> MNAC este produsul strict al
unei vointe politice: prin utilitatea sa explicit electorala se intrevede o
putere discretionara ce isi spala moneda unei mentalitati culturale
invechite si murdare in apa (foarte tare) a artei neo-avangardiste. MNAC
este un bibelou in vitrina puterii si, prin aceasta, un kitsch politic
patent. Dar mult mai pregnanta decat bibeloul este insasi vitrina, cea mai
ultragianta vitrina care putea fi gasita pentru arta recenta. MNAC nu este
doar construit intr-o aripa a Casei Poporului, el este inghitit de ea.
Colosul nesimtitor si anost a asimilat fara mari pierderi de imagine
modificarile aprig controversate, ridiculizand diversiunea ale carei urme
poarta numele MNAC. Departe de a fi o exorcizare a paranoiei terne si
flasce a Casei Poporului, MNAC este un kitsch istoric, inca un semnal al
complicitatii puterii post-decembriste cu "valorile" comuniste. Faptul ca -
unic printre muzeele lumii - accesul in incinta in care se afla MNAC se
face printr-o poarta strajuita de un politist care se intereseaza,
profesional, de scopul vizitei ("domnu', domnu', dumneavoastra unde
mergeti?"), la care se adauga alti trei-patru politisti care te
perchezitioneaza chiar si dupa ce ai trecut de haita de caini vagabonzi din
curte si ai patruns pe usile Muzeului, intareste impresia de univers
concentrationar, de lagar cultural in interiorul caruia obiectele de arta -
"forme superioare ale libertatii de constiinta" - nu sunt decat produsele
unei derizorii libertati de bibelou, protejata prin forta, finantarea si
abuzurile unei elite complice si compromisorii. 

Para-semie 

Kitsch politic si istoric pe dinafara, MNAC se desavarseste intru kitsch
artistic prin expozitiile temporare pe care le prezinta la inaugurare. Noua
institutie se vrea un jucator la scara mondiala, cu expozanti chinezi,
francezi, cehi, bulgari, germani si americani, mixati omogen de VJ nemti,
francezi si romani, curatori de renume (Hans Ulrich Obrist) sau doar cu
numele. Utopie (realizata!) a tehnocratiei estetice, MNAC debuteaza cu
expozitia Camera (curator Hans Ulrich Obrist si Vivian Rehberg), adica trei
artisti chinezi care si-au invatat lectia artei alternative (asa cum o
invatasera si pe aceea a artei fara alternativa, realist-socialista),
inlocuind mecanic cultul personalitatii cu cultura depersonalizarii. Tema
lor este mitologia (neo)comunist-consumista a unei civilizatii inimos
manipulata si voios inregimentata dintotdeauna, de la manifestatiile
maoiste la cozile din supermarket-urile prezentului. Video-proiectia Square
de Jian Wei Wang, o parada debordanta a consumului salbatic, trimite, prin
ricoseu, la tragismul constiintei de piata Tien-amnezica, locul mitic in
care s-a varsat sange pentru libertate, acum insa perfect estompat sub
grasimea roz a reclamelor, barurilor si bunurilor ce bolborosesc. Liu Lam
de Fudong Yang se ancoreaza de aceeasi mitologie video a consumului si
puterii, in care actorii principali sunt femeile subtiri (si usoare) care
cu cheltuiala se tin de catre potentatii zilei, mafioti de partid ce poarta
inca uniforma, dar au bani in toc de revolver si vor sex in loc de
revolutie. Moi ca toti durii, ei cedeaza magiei arsenalului ieftin al
prostitutiei, dresul negru cu gaurele, tigara fumata provocator si blanita
etalata cochet pe pielea vag intrevazuta, armele dalbe ale singurei
(contra)revolutii culturale de succes. Chiar daca lucrarile lui Yung Ho
Chang (Polaroid si Seagull) vor sa fie o pata - mega-fina - de substanta pe
toata aceasta ideatie de manual de propaganda alternativa, ele sunt doar
exercitii mimetice de manufactura minimalist-conceptuala. Complet enucleate
intelectual, ele par simple carcase prezentabile ale unor experiente
artistice care, la origine, ar fi trebuit sa incuie atat perceptia, cat si
conceptia despre arta a spectatorului. China este la ora actuala un punct
de atractie - indeosebi financiara - major. Artistii chinezi sunt expusi -
mai mult sau mai putin din curtoazie si interes - in cele mai importante
muzee ale lumii. Era normal sa avem si noi chinezi in muzee, nu doar in
geamantane si in "Europa". Dar trebuia, din oportunism, cinism sau
vizionarism sa ni se arate cat de bine stiu ei sa buchiseasca abecedarul
culturii occidentale? Bantustan la bantustan trage, fie el si cultural,
insa lectia korporatinternista bine invatata a chinezilor este prea
usturatoare pentru lumea artistica locala, avida si ea de sincronizare, dar
mai lipsita de mijloace. Stock zero (Opera) - curator Nicolas Bourriaud -
este o oda a (video)instalatiilor, prezentate ca arhetip conceptual si
tehnic al artei contemporane. Ele pot fi contrapuse obsesiei capodoperei
absolute ce caracterizeaza arta romaneasca dintotdeauna, careia fiecare
artist "genial" isi inchina intreaga viata, faurind un monument abuziv pe
un altar precar. Snoband pretentia transcendenta a artei capodoperatice,
instalatiile se deschid neproblematic catre cotidian, efemer si
tranzitoriu. Ele sunt insa suspicioase fata de obiectul de arta, caci
obiectul este deja preludiul kitsch-ului in arta, mai ales atunci cand
aceasta vrea sa reproduca ceea ce este frumos in lumea reala. Blaga numea
aceasta iluzie para-kalie, fals frumos artistic obtinut prin oglindirea
bovina a frumosului din natura in obiectul de arta, incalcand legea
nontransponibilitatii. Frumosul nu mai este de multa vreme un termen
central in arta contemporana. Kitsch-ul face insa ravagii in continuare,
caci arta alternativa, dezintegrand obiectul si marginalizand frumosul, s-a
indepartat de para-kalia clasica, dar a inaugurat domeniul para-semiei,
transpunerea tale-quale, cu aceeasi obtuzitate de odinioara, a semnelor,
ideilor si sensurilor "profunde". Astfel a proliferat si prolifereaza
kitsch-ul alternativ, ca in Beyond Good and Evil de Kendell Geers, un
perete vopsit in negru pe care se lafaie la un capat inscriptia "Here Lies
Truth" (un joc de cuvinte penibil de sententios in toata gravitatea ironiei
si autoironiei sale), iar la celalalt capat se bulbuca un monitor imens,
plesnind de plasma, pe care se deruleaza cu incetinitorul deschiderea
imensei ciuperci a unei explozii atomice. Lucruri mari, importante si
subversive, perfect inchise intr-o opera de-o meschinarie mai vexanta decat
un "Apus de soare" tipator, dintr-un artizanat de pe Lipscani. Retorisme
de-o autosuficienta bombastica si de-o pedanterie tehnica specifice
kitsch-ului alternativ actual. De pe versantul vesel al aceleiasi maladii,
instalatia lui Plamen Dejanoff, Made in Bulgaria, bifeaza, frenetic si
rebarbativ, toate determinatiile operei alternative actuale: ea este (fals)
deschisa, decomplexata, sarcastica. Obsedat de ingenuitate (caznita), asa
cum capodoperaticii romani sunt marcati de obsesia genialitatii
(contrafacute), kitsch-ul alternativ de acest tip mimeaza critica
divertismentului, cu o crispare ce-i dezgoleste mediocritatea, lasandu-l in
viata goala, atat de marunta si neinsemnata, mobilizata doar de dura
dorinta de a se da de-a dura prin muzee. Bertrand Lavier, cel mai cunoscut
artist international din garnitura prezenta actualmente la MNAC, vizeaza
tocmai acest sindrom prin lucrarea sa intitulata, simplu si perfid,
Composition en quatre couleurs, o serie de benzi adezive colorate, lipite
direct pe podea, ca o musama de-contextualizata. Un caz hilar de
support-surfata de masa, instalatia sa ataca direct monumentalizarea
recenta a unui tip de arta conceptualist-minimalista, candva de avangarda,
devenita insa desueta si reactionara prin oficializare. Este vorba despre
curentul support-surface, indeosebi de Daniel Buren, ale carui benzi
monocrome, nete si erecte sunt parafrazate, reduse la ridicol si propuse
literalmente calcarii in picioare. La antipodul acestei lucrari peste care
se poate trece propriu-zis, macro-proiectia The landscape is changing, de
Mircea Cantor, exhiba toate tarele insignifiantului megalomaniac din arta
actuala. Un grup de tineri poarta niste panouri reflectorizante pe strazile
unor metropole occidentale. Obisnuiti cu fitele artei de-acum, trecatorii
nu le acorda atentie. Manifestantii se deplaseaza insa vizibil marcati de
importanta actului lor conceptual care, vezi bine, desi pare gratuit, se va
dovedi candva ca are cel putin tot atata greutate si insemnatate pentru
spiritul uman ca si purtarea crucii pe Golgotha de catre Iisus Hristos.
Opera are un sens, ce se intinde, ca un elastic, de la un indemn la
autocunoastere (priviti, priviti-va, priviti-i) pana la pura etalare
spectaculara, intr-o lume suprasaturata de demonstratii, a unei
manifestatii a carei unica revendicare este aceea ca revendica forma
revendicarii, abandonand orice continut, lasand astfel sa se inteleaga ca
multe dintre demonstratiile cu care ne bombardeaza mass-media si realitatea
nu sunt decat demonstratii de forma. Procesiunea nu cere nimic altceva
decat dreptul tinerilor de a se afla si ei in treaba, din moment ce nu
tulbura ordinea publica, nu antiglobalizeaza, nu flower-power si nici
tower-blower. Nu mai departe de alaltaieri, lucrurile nu se intamplau
altfel. Cel putin asa reiese din singura expozitie traditionala din MNAC,
Paul Neagu - Horia Bernea. Experiente timpurii, curator Mihai Oroveanu.
Anii '70 in creatia ambilor artisti au fost marcati de o hebefrenie
estetica autoinculcata, specifica artei occidentale a acelui timp. Fluxus
de plus autohton, subversiunea bine temperata a celor doi artisti si
prieteni n-a fost decat un lux permis de catre regimul comunist, nu fara un
scop - de imagine politica - ce nu avea nimic comun cu arta. Baieti
cuminti, dar cam neastamparati, facand - in spiritul vremii - tot felul de
nazbatii, asa cum vor face mai tarziu - iarasi in spiritul vremii - tot
felul de cruci (Bernea si crucea-umbrela, Neagu si crucea-nasture de la
Televiziune), cei doi artisti sunt mai putin interesanti in expozitia de
fata decat fenomenul muzeografic pe care il evoca opera lor. Imensa
majoritate a lucrarilor expuse nu apartine MNAC, ceea ce releva saracia
fondului de arta al unui "Muzeu National" lipsit de colectie proprie. 

High-tech, low-level 

Cea mai ambitioasa si ampla expozitie de la MNAC este insa Romanian artists
(and not only) love Ceausescu's Palace?, purtand cu mandrie pluralista, ca
mai toate exponatele, nu doar titlul, ci si etichetele exclusiv in limba
engleza (inca o invitatie adresata partenerilor xenofoni din axa B-L-W si
inca un indemn la autoperfectionare pentru publicul simplu romanofon). Ca
si Casa Poporului insasi, expozitia despre Casa Poporului este o comanda
sociala careia i s-a raspuns cu acelasi entuziasm creator de altadata.
Intr-o furibunda para-semie stereotipa, artistii isi etaleaza, cu
profesionalism, harul: broderia de poante subtiri cu fir gros foto-video.
(Pentru a sublinia puritatea conceptului, tablourile "realist-socialiste"
prezentate ca reper in expozitie nu au nici eticheta, nici titlu, nici nume
de autor, desi Omagiul lui Dan Hatmanu - cu Casa Poporului in fundal - este
intr-adevar istoric, fiind pictat in 1989, iar Vasile Pop-Negresteanu
figureaza cu o adevarata icoana votiva a acelor timpuri.) Textul-concept
inserat in lucrarea Marilenei Preda-Sanc este adevaratul manifest al
expozitiei: "Constructia, Palatul Poporului. Constructia/Puterea si
Realitatea Celor Multi. O realitate modesta plina de istorii comune. Kitch
(sic!) si duiosie. (...) Ziua de ieri/Ziua de azi/Ziua de maine. (...)
Kitch (sic!) si duiosie. Gratie si adevar". Doar "kitch"-ul poate fi mai
kitsch decat kitschul, superlativul absolut al greatiei si al unui adevar
care - extrem de probabil - este cu totul altul decat cel cautat de catre
artista, de catre expozitie, de catre MNAC. E greu de inteles ce cauta in
acest context high-tech si low-level lucrarile lui Ion Grigorescu, atat de
low-tech si high-level, indeosebi filmul Dialog cu Ceausescu, din 1978, ce
tremura inca de o angoasa ludica, alienanta si abjecta. E greu de inteles
ce cauta frisonantul joc cu focul din lucrarile lui Ion Grigorescu intr-o
expozitie dedicata sublimului joc cu margele de plastic. Este la fel de
greu de inteles ce cauta filmul Marfa si banii de Cristi Puiu, o transa
odiseica de viata frusta, dusa de pe o zi pe alta in jurul unui butic de
bloc, in aceasta lume fariseica a video-instalatiilor inteligente tesute de
la o zi la alta in jurul unor idei de top. De vina este iarasi lipsa
fondului propriu de arta al MNAC, a carui titulatura de "Muzeu" este
abuziva si amagitoare, la fel ca si aceea de "National", ce insinueaza abil
aparenta unei consacrari, asezarea in istoria artei. MNAC este doar o
succesiune de galerii ce nu se vor inchega niciodata intr-un "Muzeu", cu
atat mai putin unul "National". Un nume mai adecvat realitatii si
pretentiilor ar fi acela de Centru de Arta Contemporana. Asemenea
institutii exista, dar ele sunt rare si in Occident, unde sustinerea unor
citadele dedicate exclusiv artei experimentale cade in sarcina unui stat
bogat sau a unor fonduri private nesecate. MNAC se hraneste insa din
bugetul anemic al Romaniei, locul in care axa planetara B-L-W se cam
infunda financiar. P.S. 1, varful de lance al artei experimentale la New
York, chiar si dupa ce - datorita succesului - a fost achizitionata de
catre MOMA, si-a pastrat specificul alternativ, cu expozitii riscante si
remarcabile derulate in spatii sarace, cu sali neingrijite si utilitati de
plans, pentru ca acestea sunt convergente cu spiritul artei alternative
care, cel putin in principiu, se vrea o arta marginala, contestatara si
careia i se potrivesc mai bine lipsurile (chiar daca ele sunt doar
aparente) decat supraabundenta afisata. MNAC-ul nostru exorbitant de pe
Dambovita e contradictoriu: galeriile si finisajul interior sunt aproape
impecabile (gratie eforturilor celui ce si-a asumat ducerea la bun sfarsit
a metamorfozarii salilor de sedinta in galerii de arta), in timp ce
operele, in marea lor majoritate, exploateaza tot felul de nefericiri si
lipsuri "nationale", dar cu un fast al mijloacelor tehnice care le reduce
la ornamentalul pur. Este o arta cinica, oficiala, deghizata in
subversiune, plasata intr-o galerie particulara platita din bani publici. 

MAM 

Prea bogat la infatisare si prea sarac in colectii, inecat in propriile
pretentii si sufocat de Casa Poporului, MNAC, prin chiar existenta sa, face
cu atat mai necesara aparitia urgenta a acelui Muzeu de care avem nevoie,
de care are nevoie o Capitala (odata si-odata europeana) vaduvita de
institutii culturale, artistice. Cu un Muzeu National de Arta (MNAR) la
Palatul Regal, in care colectiile sunt inghesuite pe pereti ca intr-o
consignatie, in timp ce depozitele gem de opere ce nu vad lumina ochiului
public, si cu un MNAC la Casa Poporului, care-si expune frumosii pereti
goi, atunci cand nu-i acopera cu proiectii vide, Bucurestiul isi poate gasi
un echilibru si un centru substantial artistic doar prin infiintarea unui
Muzeu de Arta Moderna al Romaniei. Amplasat intr-una din cladirile
industriale interbelice din chiar centrul accesibil al Capitalei, care sa
nu mai fie palat popular sau regal, MAM ar fi locul in care cea mai buna
arta produsa vreodata in Romania ar putea sa respire in voie. Arta
contemporana romaneasca (in special cea alternativa) este submediocra. In
ciuda eforturilor frecvent stridente si a fondurilor uneori suficiente,
nici un artist autohton n-a ajuns la bruma de notorietate a unui Nedko
Solakov, daca e sa ne raportam - cum suntem raportati - la vecinii nostri
bulgari. Dimpotriva, arta moderna romaneasca este impresionanta. MAM ar
detine sectiuni permanente dedicate atat dadaismului si suprarealismului,
cat si unor grupari interbelice precum "Arta romana" sau "Grupul celor
patru", dar si Scolii de la Baia Mare, cercurilor artistice de la Balcic
ori unor personalitati avangardiste precum Hans Mattis-Teutsch. Salile sale
ar infatisa, bine incadrate in epoca, operele corifeilor artei moderne
romanesti, de la Brancusi si Pallady pana la Tuculescu, cu totii subexpusi
sau chiar prost expusi actualmente. Fara sa necesite investitii uriase, MAM
ar fi un adevarat Muzeu, bine vizitat, ce ar aduce mari beneficii (si nu
doar de imagine). Evenimentele temporare la MAM ar include necesare
restituiri, proiecte de anvergura, expozitionale si editoriale, dedicate
unor figuri marcante ramase practic necunoscute, precum Andrei Cadere,
George Apostu, Aurel Cojan. MAM ar oferi un loc si un rost in istoria artei
nationale unei mari parti a artei contemporane romanesti (grupurilor
Prolog, sigma etc.) nereprezentata la ora actuala nici in MNAR si nici in
MNAC, ca si cum nu ar fi existat. Un asemenea muzeu ar reda increderea in
arta acelora care si-au pierdut-o odata cu aparitia MNAC. Adica noua,
tuturor. 

P.S. 1 Exista si lucruri frumoase la MNAC. Cele doua motoare albastre ale
lifturilor exterioare, in cusca lor transparenta de la etajul 4, trimit
subliminal la terasa La Motoare de la Teatrul National, acolo unde s-au
intins multe dintre itele artei actuale. Acestora li se adauga cea mai
subtila instalatie minimalista dosita prin colturile institutiei, cu autor
colectiv si anonim, alcatuita din diverse recipiente (unele foarte
ingenioase) continand grau rosu pentru sobolani, care fac un contrapunct
realmente semnificativ la aspectul corporatist, curat si oficial al
pretentiosului MNAC. P.S. 2 Gorzo. 

Erwin Kessler 



 



---------------------------------
Doar 3,999 lei/absorbant?
http://www.always.ro/duoaction.html




_______________________________________________
Nettime-ro mailing list
Nettime-ro {AT} nettime.org
http://amsterdam.nettime.org/cgi-bin/mailman/listinfo/nettime-ro
-->
arhiva: http://amsterdam.nettime.org/