www.nettime.org
Nettime mailing list archives

[Nettime-ro] Din nou despre expo "F.A.Q. about Steve the Great"
vladimir bulat on Sun, 27 Feb 2005 12:16:21 +0100 (CET)


[Date Prev] [Date Next] [Thread Prev] [Thread Next] [Date Index] [Thread Index]

[Nettime-ro] Din nou despre expo "F.A.Q. about Steve the Great"



SURSA: http://www.revista22.ro  

Artefapte
F.A.Q. about Steve the Great, galeria H'art, str. Mihai Eminescu 103 - 105,
dec. 2004 - feb. 2005
Banc sau blasfemie, expozitia F.A.Q. about Steve the Great (galeria H'art,
str. Mihai Eminescu 105-107, decembrie 2004 - februarie 2005) a starnit
previzibile reactii de respingere, de la Vadim Tudor la Iustin Marchis, de
la Adevarul la Gardianul. Subiectul este Stefan cel Mare, ce sufera,
pare-se, de mitologizare. Dumitru Gorzo il trateaza in falsa Statuie
ecvestra din care a mai ramas doar bustul din fibra de sticla al unui
personaj multicultural, un negru cu mustata si par blond, cu unghii date cu
oja si sani proeminenti intr-un tricou de "marinel", purtand coroana
tiganeasca si deseland un cal verde pictat pe podea, a carui anatomie este
descrisa meticulos in limba engleza. Alaturi, Alina Buga plaseaza Sabia de
rahat si zaharicale turcesti, iar Suzana Dan un gheridon pe care se afla,
in trei casete, aceeasi prezumtiva moasca (sa fie acesta singularul de la
moaste?!), copiata ca un martisor in serie mica, respectiv Sfantul deget
mic de la mana stanga a lui Stefan cel Mare. Sabina Spatariu a crosetat
pentru o momaie (Moldova Plaier, adica plaies) o haina si itari de lana si
l-a inarmat cu o cracana subtire tinuta pe umar: batul de scos ochii. Sorin
Tara impanzeste peretii galeriei cu desene si inscriptii obscenoide in care
ortodoxia, Romania si Stefan cel Mare se intrepatrund pervers, in timp ce
Alina Buga invita vizitatorul, chiar de la intrare, intr-o buda cu doua
locuri al carei tron este perforat, valentinian, sub forma a doua inimi,
trimitere probabila la domnul cel iubet (si nu doar Mare si Sfant) al
Moldovei. 
Puerila, convingerea generala ca aceste lucrari ar putea sa dauneze
spiritului national oblitereaza rostul si sensul cultural al blasfemiei
intr-o civilizatie. In blasfemie, atractia este data de tensiunea dintre
comensurabilitate (prezenta, evidenta reperului subminat) si
incomensurabilitate (abisul rastalmacirii, al asociatiilor degradante).
"Miracolul" blasfemiei sta in capacitatea ei de a se dovedi doar fals
imprevizibila, ca si cum ar fi haladuit in mintea fiecaruia chiar inainte
de a fi fost articulata de operatorul blasfemic, cel exilat -
psihanalizabil - in marginalitate. Ca orice subversiune benigna ce se
raporteaza exclusiv la un dat prealabil, blasfemia este esentialmente
conservatoare. Un joc secund necritic, ea proclama preeminenta motivului
subminat si se supune autoritatii acestuia, de care depinde prin chiar
natura ei. Perpetuand ordinea existenta prin reafirmarea reperelor,
blasfemia ofera iluzia libertatii intr-un sistem gestionat de coduri
putine, dar stricte. Blasfemia ramane o revelatie, chiar daca una
descendenta (ne coboara pe noi in noi insine, ceea ce nu este chiar nimic),
si nu ascendenta, precum aceea religioasa. 
De mai multa vreme blasfemia este centrala in civilizatia noastra, marcata
de o recrudescenta a experientei religioase. Cel mai bun seismograf al
psihicului colectiv, arta a resimtit aceasta tendinta inca din anii '70.
Tentatia blasfemiei (si, concomitent, revelatia religiosului) apare deja in
crucile fesiforme ale lui Horia Bernea, dar si in falnicul falic al
coloanelor de chilie de mai tarziu, in nudul inserat in cadru monastic ori
in umedul vulvar al Praporilor consacrarii sale. Nu numai in seria
Masculin-feminin, Ion Grigorescu, eminenta inaparenta a neo-ortodoxismului,
a legat exhibitionismul si tehnicile meditative de practici sacrificiale in
care trupul, sexul si prescura se impreunau pe altarul sinelui exasperat de
perspective soteriologice obscure. Cat despre Zidaru, cel mai activ si
scandalos artist ortodoxist, nu se poate vorbi fara a face apel la problema
blasfemiei, de la totemicul Prunc rastignit pe trupul mamei al
inceputurilor, pana la Sfantul Gheorghe omorand balaurul de mai tarziu, un
imens falus de lemn intors castrator asupra sa, asupra balaurului
dinauntru. In raport cu acestia, h'artistii care F.A.Q. about Steve the
Great par - si sunt - doar niste inofensivi fanfaroni. 
Blasfemia a fost camuflajul, dar si vehiculul unei cautari care, in timp,
s-a consolidat ideologic. Si acum, expozitia blasfemica de la H'art nu este
decat o alta manifestare ce conserva si propaga mitul domnitorului
moldovean. Coborandu-l in josnicul nostru, ni-l face si mai apropiat decat
l-ar face propaganda oficiala. Stefan-cel-Mare-si-Sfant-de-Ras ramane o
reala poveste de succes locala. Nu trebuie uitat ca Republica Moldova
aproape si l-a insusit unilateral ca erou national. Recuperarea lui
pompoasa de catre guvernantii romani va fi, cel mai probabil, continuata de
puterea actuala, mult mai interesata de rolul Romaniei in aceasta zona
decat cea precedenta. Eroii comuni sustin idealuri comune, iar noul cult al
domnitorului moldovean este puntea pe care se intalnesc retorica nationala
si cea religioasa, cu un impact tot mai mare asupra psihicului colectiv,
intr-un moment in care gaunosenia politicului si inapetenta innascuta
pentru civism (in sensul ong-ist al cuvantului) tine romanul in culcusul
cald al paseismului, aerisit doar de belferism sau blasfemie.
Deconstruirea in ultimul timp a staturii mitice a lui Eminescu, vizibila si
in derizoriul sarbatoririi sale, e direct proportionala cu hipertrofierea
figurii lui Stefan cel Mare. Este o tendinta de a-l inlocui pe Eminescu ca
model central al "eroului national" cu Stefan cel Mare, ceea ce presupune
inlocuirea mitului (modern, capitalist) al performantei culturale si
intelectuale, cu idealul (pre-modern, feudal) al performantei militare si
religioase. 
Maximalismul modelului eminescian a devenit in fapt incomprehensibil intr-o
societate tot mai de-culturata, in care succesul social nu mai trece
obligatoriu prin filtrul competentei intelectuale, in timp ce Stefan cel
Mare - adesea nedrept, siret, violent - se impune ca un mit identitar mai
potrivit, un erou de cartier de talie istorica ale carui ambitii sunt usor
de inteles pentru un public magnetizat de tot felul de Becali si Sechelarii
(care de altfel si-au facut un idol explicit din domnitor). Eminescu (cu
firea sa defetista, tragica) nu poate sa se erijeze in figura paterna
ravnita intotdeauna de o societate infantilizata, pe cand Stefan cel Mare
este modelul combativ ideal, chiar si pentru h'artistii in cauza, prinsi
sub tutela celui pe care il alinta "Steve the Great", si ale carui fapte de
arme incearca sa le echivaleze cu fapte de arte. 
Impunerea lui Stefan cel Mare ca idol national reflecta necesitatea unui
nou pact al romanilor cu istoria, infuzarea unui dram de eroism pre-modern
acum, in zorii tulburi ai unui capitalism salbatic, feudal. Inainte de '89,
Eminescu era idolul de biblioteca al unor vremuri economiceste si
politiceste moarte. Stefan cel Mare este idolul unor vremuri vii, sereliste
si talk-show-iste. El poate fi modelul tuturor derbedeilor versati in
abuzuri, dar si al oricarui roman care vrea sa razbeasca, sa faca istorie
intr-un loc ingust si stramtorat, chiar daca nu are geniul si cultura unui
Eminescu. 
Asta vor chiar si artistii care "F.A.Q. about" el. Nu intamplator unii
dintre ei apartin grupului - acum dizolvat - Rostopasca, ultima incercare
memorabila de succes colectiv in arta autohtona. Singurul manifest nescris
al acestui grup poate fi citit in aceasta expozitie: prin verva
conservatoare a blasfemiei se intrevede cu precizie filigranul consumului,
distrugerea ideii de arta critica prin simularea militantismului. Este o
dureroasa pledoarie pentru divertisment: artistii critica pentru a amuza si
amuza pentru a castiga bani. Critica este doar un instrument, nu scop.
Astfel este compromisa si adusa la locul ei intreaga tendinta critica din
arta romaneasca a ultimului deceniu. Criticismul ritual si "eroic" al unor
Perjovschi, al grupurilor subReal (Dan Mihaltianu, Calin Dan, Iosif Kiraly)
sau Euroartist S.R.L. (Olimpiu Bandalac si Teodor Graur) se vadeste a fi un
simplu instrumentalism dictat de paradigma curenta a ideologiei culturale
consumiste. Inscrierea lor in modelul corporatist oferit recent de catre
MNAC (Muzeul Nastase pentru Arta Contemporana) avea nevoie si de acest
revelator de la galeria H'art, unde artisti mai tineri si mai lipsiti de
scrupule insceneaza acelasi teatru al divertismentului critic pentru a-si
consolida si ei un loc pe piata. Steve, fa-te ca te bati!

Erwin Kessler


 



---------------------------------
Doar 3,999 lei/absorbant?
http://www.always.ro/duoaction.html




_______________________________________________
Nettime-ro mailing list
Nettime-ro {AT} nettime.org
http://amsterdam.nettime.org/cgi-bin/mailman/listinfo/nettime-ro
-->
arhiva: http://amsterdam.nettime.org/