mihaela precup on Thu, 26 May 2005 08:49:29 +0200 (CEST)


[Date Prev] [Date Next] [Thread Prev] [Thread Next] [Date Index] [Thread Index]

[Nettime-ro] "seful pictorilor" in cotidianul



Cotidianul, 26 mai 2005

Seful pictorilor l-a schimbat pe Ceausescu pe valuta
Sanda Watt, Mirela Corlatan Dupa ce inainte de ’89 s-a remarcat ca portretist al cuplului Ceausescu, Zamfir Dumitrescu este astazi cel mai de succes afacerist dintre artistii din Romania si cel mai cunoscut artist dintre afaceristi. 

Pictorul Zamfir Dumitrescu se remarca mai ales prin functiile sale. Este profesor, coordonator de doctorat si decan la Facultatea de Arte Plastice. Este presedintele Uniunii Artistilor Plastici al carei statut il incalca prin calitatea de deputat PSD in Comisia pentru cultura, arta si informare in masa de la Camera Deputatilor si prin aceea de proprietar al cunoscutei galerii de arta „Dominus“. 
Concurenta neloiala la Teatrul National 
Uniunea Artistilor Plastici trebuie sa administreze un numar de galerii de arta, in care sa isi lanseze membrii pe piata de arta. Proprietarul independent al unei galerii nu poate reprezenta decit concurenta si, de aceea, statutul Uniunii prevede la art. 13, lit. D ca membrii alesi in organele de conducere ale UAP nu pot desfasura „concurenta neloiala cu activitatile conexe ale Uniunii“. Cu toate acestea, presedintele UAP este proprietarul galeriei de arta „Dominus“, amplasata la parterul Teatrului National. Tot la intrarea in Teatrul National se afla galeria UAP „Apollo“, ramasa aproape fara obiect de activitate, dupa cum acuza unii artisti. Si in timp ce „Dominus“, afacere particulara, ofera potentialilor cumparatori un numar mare de obiecte de arta, ingramadite in colturi si asezate pe doua rinduri, galeria „Apollo“ atrage mai degraba prin anticariatul de la intrare, de unde nici nu se vede expozitia modesta, de altfel. Nu este de mirare, in aceste conditii, ca vicepresedintele
 UAP insusi, dl Nicolae Alexi, deplinge „situatia disperata“ a Uniunii, pe care o pune pe seama faptului ca „din vinzarea de arta se intorc prea putini bani ca sa acopere nevoile membrilor.“ 

Pe de alta parte, sculptorul Vlad Ciobanu recunoaste ca membrii UAP au votat in cunostinta de cauza, acceptind afacerea particulara a lui Zamfir Dumitrescu atunci cind l-au ales in functia de presedinte al Uniunii. 
Uniune de creatie politizata 
Dupa ’89, pictorul Zamfir Dumitrescu si-a pierdut cele doua modele, Elena si Nicolae Ceausescu. A renuntat la arta portretului, dar nu si la veleitatea pentru functii. Desi statutul UAP prevede ca aceasta este o organizatie nonguvernamentala si apolitica, presedintele Zamfir Dumitrescu este acum si deputat. Vechi prieten al colectionarului de arta Adrian Nastase, in 2004 a devenit membru al Biroului Coordonator al PSD, acum reprezinta acest partid in Comisia pentru cultura, arte si informare in masa din Camera Deputatilor si urma sa devina, daca PSD ar fi cistigat alegerile, ministrul Culturii. 

Nu stim daca pictorul l-a imortalizat si pe Ion Iliescu, dar, pentru merite pe care nu i le cunoastem, presedintele tarii l-a decorat inainte de incheierea mandatului sau, ridicindu-l pe Zamfir Dumitrescu la gradul de Cavaler, prin Ordinul National „Pentru Merit.“ 
Sindrom de disparitie
Conform statutului, UAP „activeaza pentru respectarea principiului libertatii de creatie“, „pentru a face cunoscute interesele profesionale si sociale ale membrilor sai, precum si pentru promovarea si protectia artelor plastice“. UAP se mai angajeaza „sa sprijine activitatea si actiunile de debut ale tinerilor“. In fapt, aceasta institutie nu are nici macar capacitatea sa ofere spatii de creatie artistilor, atelierele, putine la numar, fiind pierdute in urma revendicarilor sau la licitatii. „Are probleme financiare si de alta natura - dupa cum a declarat vicepresedintele Nicolae Alexi - si abia poate plati salariile. Cu exceptia unor galerii care, dupa parerea lui Vlad Ciobanu, nu reusesc sa se impuna, nu are nici un alt fel de activitate, iar in ceea ce-i priveste pe tineri, acestia „nu au nici o legatura cu uniunea, ceea ce pentru orice breasla este un sindrom de disparitie.“ 

De cind Zamfir Dumitrescu este la conducere, UAP nu a mai organizat nici o adunare generala, prevazuta in art. 23 al statutului si nici nu mai are comisie de cenzori. 
Monopol estetic
Insesi criteriile estetice ale UAP sint tarate de aceasta „dictatura“ instituita prin cumul de functii de Zamfir Dumitrescu. Criticul de arta Pavel Susara ne-a spus ca a refuzat sa faca parte din juriul Concursului UAP pentru ca i-ar fi imposibil sa ia o „decizie in cunostinta de cauza.“ Aceasta, din motivul ca „nu exista un juriu permanent care sa monitorizeze evenimentele artistice, ci juriul se face inainte de concurs si da o aparenta de neutralitate, cind, de fapt, sectiile dinauntrul uniunii nominalizeaza cinci nume. Aceasta este o cacealma, pentru ca juriul nu stie ce se intimpla pe plan artistic in tara si nu urmareste fenomenul“. „Eu am vrut sa ma desprind de criticii din uniune, care nu sint decit instrumente narcisiste“, a adaugat Susara. 

Pictorul si criticul Cosmin Nasui caracterizeaza astfel pictura de dupa 1989 a sefului UAP: „Deseori artistul Zamfir Dumitrescu picteaza bancnote (valuta, mai precis). Artistul este inspirat, prin urmare de bani. Genuri practicate sint, de asemenea, si natura statica sau peisajul, prin care pictorul Dumitrescu se adreseaza direct eternitatii, in sensul ca sint mesaje si reprezentari expirate din punctul de vedere al artei contemporane.“ 
Zamfir Dumitrescu: exercitii de obedienta
Sculptorul Vlad Ciobanu sustine despre portretistica omagiala semnata de Zamfir Dumitrescu: „Portretele care fac din Elena Ceausescu o zina si din Nicolae un zeu tutelar sint lovite de nulitate, din punct de vedere estetic. Nu le putem numi arta, ci exercitii de obedienta“.  

		
---------------------------------
Do You Yahoo!?
 Yahoo! Small Business - Try our new Resources site!
__________________________________________________
Do You Yahoo!?
Tired of spam?  Yahoo! Mail has the best spam protection around 
http://mail.yahoo.com 
_______________________________________________
Nettime-ro mailing list
Nettime-ro@nettime.org
http://amsterdam.nettime.org/cgi-bin/mailman/listinfo/nettime-ro
-->
arhiva: http://amsterdam.nettime.org/