www.nettime.org
Nettime mailing list archives

[Nettime-ro] Revoltati cu mare arta: comentariu succint
vladimir bulat on Sat, 5 Nov 2005 13:17:32 +0100 (CET)


[Date Prev] [Date Next] [Thread Prev] [Thread Next] [Date Index] [Thread Index]

[Nettime-ro] Revoltati cu mare arta: comentariu succint


Cite ceva:  

http://www.cotidianul.ro/index.php?id=2400&art=5441#op


Prezentarea celor 16 personaje din domeniul artelor plastice din proiectul
"generatiei asteptate" formulate de COTIDIANUL are un singur scop: sa
manipuleze virtos! E un gen de gazetarie aici care nu face decit sa
deruteze si sa scandalizeze. Informatia pentru aproape fiecare din cei
"selectati" este aproximativa, schioapa si tendentioasa. Si atunci ma
intreb: cui ii foloseste acest truc? Care este persoana sau grupul caruia
astfel de "gogorite" mediatice ii fac bine? Ma tem ca "marele" ziar
COTIDIANUL isi taie singur craca de sub el, adica isi pierde astfel
credibilitatea si puterea de seducere a cititorului. Asta pentru ca isi
imprumuta procedeele de la gazetele de scandal, avide de audienta, scandal
si dezinformare. Exista ceva profund pervers in acea selectie, caci
majoritatea celor "selectati" graviteaza in jurul "astrului" institutional
denumit MNAC. A fost pus in functiune un soi de "algoritm", care sa includa
intregul esichier de problematici revendicate de arta contemporana
internationala (instalationisti 3D, femei, desenatori, arta internetista,
instalatii video etc.etc.). Aparent, totul functioneaza. Asperitatile sunt
cizelate cu grija, domeniile - acoperite, presupunerile - justificate. Dar
care-i realitatea acestei tinere generatii construite, "asteptate", in
slangul COTIDIANUL-ui? Ce au in comun, de pilda, Attila Tordai si Dumitru
Gorzo, Vlad Nanca si Mona Vatamanu, Roman Tolici si Stefan Cosma??? O spun
fara ezitare: chiar nimic. Doar strategiile "hei-rupiste" de la COTIDIANUL
pot lua in calcul, si pune si pe hirtie, similitudini, empatii si afinitati
dintre cei enumerati...

Prezentarile fiecaruia sunt anapoda, si e clar ca acestea au fost facute cu
ajutorul si concursul cuiva dintre cei etalati foarte encomiastic pe
simezele colorate ale gazetei... Cineva dintre ei mi-a relatat personal ca
a primit doar un telefon de la COTIDIANUL, asta pentru a i se cere O
FOTOGRAFIE, si atit!!! Nu-i interesa nimic mai mult. Au "googlit", si au
aflat...Stiau, probabil, totul in acel moment...


Iata un moment in care trebuie sa discutam serios nu numai despre felul in
care presa manipuleaza in general, dar avem un caz concret de imbecilizare,
care trebuie urgent amendat si invalidat.


vladimir bulat      

 



---------------------------------
Targul Online de Joburi . Participa si tu!
http://www.myjob.ro/index.php?m=jobfair




_______________________________________________
Nettime-ro mailing list
Nettime-ro {AT} nettime.org
http://www.nettime.org/cgi-bin/mailman/listinfo/nettime-ro
-->
arhiva: http://amsterdam.nettime.org/