www.nettime.org
Nettime mailing list archives

[Nettime-ro] "Un Kantor la Bucuresti"
vladimir bulat on Fri, 11 Nov 2005 09:04:54 +0100 (CET)


[Date Prev] [Date Next] [Thread Prev] [Thread Next] [Date Index] [Thread Index]

[Nettime-ro] "Un Kantor la Bucuresti"


  
SURSA: 
http://www.ziua.ro/display.php?id=188296&data=2005-11-11

  Un Kantor la Bucuresti

  
Unul dintre cei mai remarcabili artisti polonezi ai secolului al XX-lea,
Jozef Szajna (foto), in varsta de 83 de ani, se afla la Bucuresti, la
invitatia Teatrului Masca, unde vor avea loc doua reprezentatii cu
spectacolul sau "Descatusarea", precum si o intalnire cu oameni de teatru
si studenti ai scolilor de teatru, un vernisaj al expozitiei de afise Jozef
Szajna. 

Profesor la Academia de Arte Frumoase din Varsovia, pictor, dramaturg,
teoretician al artei teatrale, grafician, sculptor, regizor si scenarist,
Szajna a demonstrat in cei 55 de ani de activitate artistica faptul ca arta
independenta poate fi creata pornind de la experientele marcante ale
individului, contempland si, totodata, provocand admiratia conditiei umane.
Jozef Szajna s-a nascut in Polonia, iar in 1939, cand avea 17 ani, a fost
arestat ca urmare a colaborarii sale cu miscarea de rezistenta. 

A fost inchis la Auschwitz, apoi la Buchenwald. Dupa absolvirea cursurilor
Academiei de Arte Frumoase din Cracovia a colaborat cu diverse teatre din
Polonia, iar in 1971 a pus bazele propriului teatru - Teatrul Galeria, la
Centrul Studio. Jozef Szajna este deseori comparat cu Grotowski sau Kantor,
pentru puternicele transformari vizuale ale realitatii istorice in
simbolism metaforic. Szajna a venit la Bucuresti (la initiativa
directorului Teatrului Masca, Mihai Malaimare, si cu sprijinul Institutului
Polonez) cu trupa Teatrului "Wanda Siemaszkowa" din Rzeszow (orasul in care
s-a nascut), care va prezenta astazi si maine spectacolul "Deballage"
("Descatusarea"), premiat cu "Leul de aur". Este un "performance" pus in
scena pentru prima data in 1967 impreuna cu compania "Vagant". (L.I.)




---------------------------------
Targul Online de Joburi . Participa si tu!
http://www.myjob.ro/index.php?m=jobfair




_______________________________________________
Nettime-ro mailing list
Nettime-ro {AT} nettime.org
http://www.nettime.org/cgi-bin/mailman/listinfo/nettime-ro
-->
arhiva: http://amsterdam.nettime.org/