[Nettime-ro] multa atentie la cazul iesean

["Dan LUNGU" <dlungu@uaic.ro>]

MULTA ATENTIE LA CAZUL IESEAN! 



Sincer să fiu, evoluția polemicii declanșată cu ocazia Declarației 
celor 32 (la care, pe parcurs, s-au mai adăugat și alte semnături) îmi 
lasă, ca și altora, un gust amar. Avalanșa amănuntelor nesemnificative, 
practica sofismelor (excelent evidențiată de O. Nimigean), 
dezinformarea sitematică, intervențiile viscerale, atribuirea falselor 
intenții ș.a.m.d. nu fac decît să creeze un context cacofonic, în care 
vocea reală a protestatarilor abia se mai aude. Mereu sînt nevoiți să 
explice că nu au spus ceea ce se pretinde că au spus, că revendică 
altceva și nu decapitarea lui Cassian Maria Spiridon, că fondul 
chestiunii este altul, că nu–i interesează și nu reprezintă o motivație 
personală faptul că soția lui Nichita Danilov a fost sau nu a fost 
angajată la “Convorbiri literare”, că… încît, pînă la urmă, se simt 
măcinați de un război care nu mai este al lor. Șuvoiul tulbure al 
discursurilor delirante așază un strat gros de mîl peste veritabilele 
implicații ale Declarației. Lehamitea “oamenilor de bun simț” este, se 
pare, arma secretă a mediocrității. Singura certitudine care rămîne în 
acest context este că Declarația a pus degetul pe o rană adîncă, o rană 
care nu este doar a vieții literare ieșene. Riscul este ca Declarația 
să rămînă doar un semnal de alarmă, într-o cultură a semnalelor de 
alarmă. De aceea consider că  polemica trebuie să revină la 
coordonatele sale esențiale și că protestatarii, ca și observatorii 
vieții culturale, trebuie să urmărească cu atenție soluțiile 
administrative ale conducerii Uniunii Scriitorilor în cazul Iașiului, 
căci ele dau seamă despre dorința și capacitatea de reformare a US, de 
schimbare  mentalității centraliste, de atenuare a corupției literare 
și de reașezare a valorilor.
	Una din implicațiile protestului ieșean, ce mi-a fost semnalată 
de un prieten într-un mesaj prin e-mail, este resuscitarea discuției – 
aplicată, cu exemple – asupra corupției în literatură. Dacă în general 
presa vorbește despre corupția funcționarilor publici sau a oamenilor 
politici, insistînd prea puțin asupra corupției în cultur㠖 fie pentru 
că domeniul e lipsit de interes pentru un procent însemnat al 
populației, fie pentru că cei implicați în cultură au relații strînse 
cu cei din pres㠖 momentul ieșean dă prilejul unei analize concrete, 
ieșind din zona corupției fără corupți, după expresia dlui Nicolae 
Manolescu.
	Încercînd să anticipeze soluțiile pe care conducerea Uniunii le 
va propune protestatarilor, același prieten este de părere că ele 
depind de modul în care dl Eugen Uricaru, președintele US, va tranșa 
propriile dileme, iscate cu acest prilej. Interesant este că acest 
prieten vede rezolvarea problemelor Uniunii în tranșarea problemelor 
interioare ale președintelui ei, trădând perceptia unei instituții 
personalizate și centralizate. Potrivit raționamentului său, este 
evident că în grupul protestatarilor există cîteva nume de care nu se 
poate face abstracție – Mihai Ursachi, Alexandru Călinescu, Emil 
Brumaru, Nichita Danilov, Mariana Codruț etc. Sînt poeți și scriitori 
importanți, nu doar de nivel local sau fără operă, cum încearcă să 
acrediteze partea adversă. Pe de altă parte, în celălalt grup se află 
mai ales persoane care l-au susținut pe dl Eugen Uricaru la recentele 
alegeri pentru conducerea Uniunii. Este cunoscut faptul că, în primul 
tur de scrutin, diferența dintre primii doi candidați a fost foarte 
mică și că lucrurile ar fi stat cu totul altfel dacă ieșenii ar fi 
votat  cu dl Nicolae Manolescu. La alegeri, din păcate, nu calitatea 
personală a celui care dă votul contează, ci cantitatea de voturi 
obținută. Dilema constă în faptul că dacă dl Uricaru ar da cîștig de 
cauză celor ce l-au sprijinit în alegeri, nu ar face decît să confirme 
acuzațiile și contestările rostite la tribuna recentei Conferințe a US 
(aranjamente de culise, interese oculte, promovarea non-valorilor etc. –
 pe scurt: încurajarea corupției), dacă însă ar recunoaște starea de 
lucruri descrisă de protestatari, clientela sa ieșeană n-ar fi tocmai 
bucuroasă și la viitoarele alegeri nu i-ar mai da votul. Poate chiar ar 
da publicității și oarece dezvăluiri senzaționale despre modul cum s-au 
făcut alegerile la Iași și cum de s-a întîmplat ca, atît la conducerea 
filialei, cît și în Consiliul Uniunii, să fie aleși aceiași foști 
susținători fanatici ai lui Laurențiu Ulici, deveniți susținători 
loiali ai d-lui Eugen Uricaru. In același timp, înființarea unei noi 
filiale și a unei noi reviste nu-s lucrurile cele mai dorite de către 
actualul președinte al U.S., căci prima consecință ar fi reducerea 
reprezentării actualei filiale în Consiliul Uniunii și aducerea în 
același Consiliu a unor oameni noi, care nu prezintă suficiente 
garanții. Asta ar însemna înlocuirea unor scriitori slabi, dar loiali, 
cu niște scriitori mai valoroși, dar imprevizibili. Însă cum hotărârile 
din Consiliu se iau cu voturi la limită, persoanele imprevizibile sunt 
cu certitudine inoportune.
	Deși cazul ieșean reprezintă un test important pentru dorința 
și capacitatea de reformă a U.S., luările de poziție de până acum ale 
conducerii Uniunii sunt timorate și confuze, dând dovadă de o 
rigiditate care nu poate decât să împingă protestatarii către decizia 
demisiei, acolo unde e cazul. Lipsa de flexibilitate și de înțelegere a 
situației este de natură să transforme disidenții filialei în 
disidenții uniunii. Partea tristă este că, se pare, conducerea uniunii 
e prea puțin dispusa la reformă și că preferă chiar demisia 
turbulenților, așa cum statul totalitar prefera să dea pașaport 
disidenților pentru a nu le tulbura apele în interior. Incapacitatea de 
gestionare a conflictelor interioare instituției, adică de reforma 
reală, reformă însoțită adesea de sentimentul frustrant al pierderii 
puterii discreționare, creează relativă panică, mai ales cînd în joc se 
află numele unor scriitori importanți, care legitimează instituția. 
Dacă hotărârile conducerii uniunii prin inflexibilitatea lor vor 
conduce protestatarii către soluția radicală, riscul este ca în timp să 
ne trezim în fața unei instituții delegitimate, plină de mediocri 
plimbăreți prin străinătate, cu aere de mari scriitori. Precum și în 
fața unor reviste numite literare, groase, pe hârtie de cea mai bună 
calitate, însă ilizibile. Situația seamănă izbitor de bine cu cea 
totalitară, numai că atunci în locul valorii estetice erau apreciate 
obediența și mesajul politic, iar acum în locul valorii estetice sunt 
încurajate peste măsură obediența și eficiența managerială. Scriitorul 
de talent rămâne tot un perdant, marginalizat fiindcă nu-i politruc sau 
contabil. Fără o reformă reală a Uniunii, vom fi condamnați să reiterăm 
metehnele sistemului totalitar, uneori chiar sub o formă mai agresivă. 
Multă atenție la cazul ieșean! Argumentul principal al partidei 
clientelare este că actuala structură a asigurat un bun management, o 
bună finanțare a activităților filialei și a revistei “Convorbiri 
literare”. E adevărat, sunt voci care pun serios sub semnul îndoielii 
capacitățile manageriale ale lui Cassian Maria Spiridon, fie și pentru 
simplul fapt că editura "Timpul", proprietatea sa, e departe de un alt 
exemplu ieșean, editura Polirom, unde spiritul managerial al lui Silviu 
Lupescu a făcut minuni. De ce de managementul "Convorbirilor literare" 
să nu se ocupe un Silviu Lupescu, care nu are aere de scriitor 
neânțeles, care , prin faptul că nu e scriitor, nu e tentat să amestece 
interesele particulare, gloria personală, cu interesele revistei? 
Argumentul partidei protestatare, cel puțin la fel de valabil, este că 
revista “Convorbiri literare” e una din cele mai slabe reviste din 
țară, frizînd adesea penibilul. De unde rezultă o altă dilemă. Cum e 
mai bine (sau , cum e mai rău?), să ai un management care asigură o 
bună finanțare, dar scoate o revistă de veleitari, sau să optezi pentru 
o revistă performantă, cu semnături prestigioase, dar lipsită de 
mijloace financiare? Firește, soluția dezirabilă este să ai un bun 
manager, care sa asigure stabilitate economică, și un bun redactor-șef, 
care să asigure standardul estetic. A aprecia un redactor-șef pentru 
presupuse performanțe manageriale este la fel de absurd ca și a angaja 
un contabil pentru că e un poet valoros. O revistă axată doar pe 
stabilitatea economică e la fel inutilă ca și un bilanț contabil plin 
de nuri poetici. Si la fel de periculoasă. 
	Este un fapt de bun simț că orice decizie trebuie luată în 
folosul calității estetice. Talentul dlui Cassian Maria Spiridon și al 
comilitonilor săi de a face bani e admirabil, dar nu folosește la 
nimic, cîtă vreme acești bani se cheltuiesc pentru a edita o revistă de 
proastă calitate, pentru a plăti salariile unor redactori diletanți, 
pentru a încuraja veleitarismul și impostura, pentru a corupe viața 
literară. Rațiunea de a fi a unei reviste culturale nu e de a face cît 
mai mulți bani, ci de a face cît mai multă cultură de calitate.
	Dl Eugen Uricaru va trebui să riște, ca președinte al Uniunii 
Scriitorilor, pentru a cîștiga ca scriitor și om de cultură. Riscul 
constă în a lăsa deoparte interesele circumstanțiale și a opta pentru 
principii. Pentru a ți-l asuma, e nevoie de mult curaj. Prietenul meu 
crede în curajul dlui Eugen Uricaru și în dorința sa reală de a reforma 
Uniunea Scriitorilor. Iată că ocazia primului pas al reformei a sosit.
	Atît prietenul meu, cît și alții ca el așteaptă cu interes și 
emoție deciziile domniei sale. Să sperăm că nu-i va dezamăgi.

-- 
NeoMail - Webmail that doesn't suck... as much.
http://neomail.sourceforge.net


_______________________________________________
Nettime-ro mailing list
Nettime-ro@nettime.org
http://extra.waag.org/mailman/listinfo/nettime-ro
-->
arhiva: http://extra.waag.org/pipermail/nettime-ro