uniter on Thu, 7 Feb 2002 11:21:04 +0100 (CET)


[Date Prev] [Date Next] [Thread Prev] [Thread Next] [Date Index] [Thread Index]

[Nettime-ro] anunt selectie UNITER


Selecție pentru un grup de tineri actori

Uniunea Teatrală din România anunță deschiderea perioadei de înscrieri pentru selecția unui grup format din tineri actori (minimum 4, maximum 7 artiști) în vederea participării la manifestarea teatrală intitulată “Les Rencontres de Bussang”.

Evenimentul este organizat de asociatia franceză “Les Théâtrales”, Ministerul Culturii și Cultelor din România și UNITER (pentru România) în perioada 8-12 mai a.c.

Proiectul „Les Rencontres de Bussang” pornește de la principiul întâlnirilor și schimburilor culturale între tineri profesioniști europeni. Programul manifestării include prezentarea unui scurt fragment dramatic (maximum 20 minute) de către fiecare companie națională, participarea la ateliere de formare și perfecționare profesională, participarea la dezbateri dedicate fenomenului teatral european.

Selecția constă în două etape:

1.     etapa eliminatorie - presupune depunerea unui dosar care va conține:

-         o scurtă scrisoare de motivare a participării la această selecție (semnată de regizorul care va colabora pentru acest proiect cu grupul/compania teatrală);

-         un curriculum vitae în limba engleză pentru fiecare membru al grupului  (maximum o pagină A4 pentru fiecare artist);

-         o scurtă prezentare (maximum două pagini A4) a activității grupului/ companiei teatrale (premiere, etc);

-         o casetă video cu un material reprezentativ pentru activitatea grupului/companiei;

-         materiale promoționale pentru piesele de teatru produse.

2.     etapa a doua presupune invitarea liderilor (regizorilor) fiecărei companii care au îndeplinit criteriile de evaluare ale etapei eliminatorii la un interviu care va fi programat în perioada 5-8 martie a.c.

Anunțarea rezultatelor va fi comunicată tuturor celor care s-au înscris la selecție și este programată pentru data de 11 martie a.c.

Dosarele se pot depune zilnic începând cu data de 7 februarie 2002 la sediul UNITER din strada George Enescu nr. 2-4, între orele 10,00-16,00. Persoana de contact: dna Anabela Ionescu. Termenul limită de depunere a dosarelor este 28 februarie 2002, orele 16,00.

Pentru informații suplimentare, persoana de contact este Andreea Grecu, coordonator de proiect, mobil: 092 804 806.

Vă mulțumim pentru interesul dumneavoastră și așteptăm dosarele la sediul UNITER.

Andreea Grecu

Coordonator proiect

-------------------------------------------------------------------------------------
UNITER
str. George Enescu 2-4, sector 1, Bucuresti, Romania
tel: 401 311 32 14, 401 3 15 36 36
fax: 401 312 09 13
-------------------------------------------------------------------------------------