vector gallery on Fri, 13 Jan 2006 21:12:39 +0100 (CET)


[Date Prev] [Date Next] [Thread Prev] [Thread Next] [Date Index] [Thread Index]

[Nettime-ro] Dan Perjovschi la Galeria Vector> din Iasi, 12.01.2006, ora 18:30


Galeria Vector> din Iasi,
str. Cuza Voda 41, et.1



va invita joi, 12.01.2006, ora 18:30

la conferinta sustinuta de artistul Dan Perjovschi



„Asa deseneaza si copilul meu"



Dan Perjovschi este un artist cu agenda politica. Practica sa artistica este
dublata de o practica civica sau activista. Autor de proiecte site specific
si work in progress, el practica un desen deghizat sub forma de caricatura
sau grafitti, functie de mediul in care este distribuit.



Scolit in perioada comunista, format in plina suprematie a naturilor
statice, Dan Perjovschi expune astazi in muzee importante ale lumii (Ludwig
Museum Koln, Chicago Museum of Contemporary Art, Moderna Museet Stockholm
etc.) sau bienale de referinta (Manifesta, Goteborg, Istanbul). Un
excomunist postmodern a carui subiect nu mai este doar blocul unde traieste
ci lumea toata.



Care au fost momentele si practicile care l-au influentat? Cum de este
posibila o cariera internationala cand locuiesti pe Dimbovita? Cum fuge din
capitala regionala drept in satul global? Ce inseamna astazi rezistenta prin
cultura? Cum este posibila independenta artistica in tara cu cel mai mare
muzeu de arta din parlament din lume?



Dan Perjovschi va expune in cadrul bienalei Periferic 7, in cadrul sectiunii
curata de Marius Babias.



Intr-o lume a elitelor arogante si semidocte cea mai mare lauda care i se
poate aduce lui Dan Perjovschi este sa i se spuna: „asa deseneaza si copilul
meu...".





Dan Perjosvchi s-a nascut la Sibiu in 1961 si este absolvent al
Conservatorului George Enescu, sectia pictura, Iasi, 1981.

Din 1991 este membru al redactiei Revistei 22, Bucuresti, iar din 1996 este
membru al Grupului pentru Dialog Social. Este editor invitat la revista IDEA
Cluj.

In anul 2005 a avut expozitii personale la Muzeul Ludwig Koln, Centrul de
Arta Contemporana Le Quartier, Quimper Bretagne, Exit Gallery Kosovo si a
participat in cadrul  expozitiilor de grup "New Europe" la Fundatia Generali
din Viena, "Just Do It" la muzeul Lentos din Linz, "On Difference" la
Kunstverein Stuttgart, "Despre oras" la Fundatia Gulbenkian Lisabona,  "Buenos
Dias Santiago" la MAC Santiago de Chile, "I Still Believe in Miracles" la
Muzeul de Arta Moderna a orasului Paris, a 9-a editie a Bienalei de la
Istanbul, "Treshold" la Media Space Perth si "Migration Projekte" la
Kolnischer Kunstverein.



Dan Perjovschi este nominalizat pentru premiile de arta "Blue Orange",
Germania si "The Vincent", Olanda.



Proiectele Galeriei Vector> sunt realizate cu sprijinul Programului
Cultural Elvetian in Romania - Pro Helvetia SDC.




"""""""""""""""""""""""""""""""
Vector> Gallery
Cuza Voda 41, 1st Floor
700038 Iasi, Romania

tel/fax: +40 232 237 486
email: vector.gallery@gmail.com

opening hours: Tue - Fri 10 -16

director: Matei BEJENARU
mob: +40 723 508 738

coordinator: Catalin GHEORGHE
mob: +40 723 785 816
_______________________________________________
Nettime-ro mailing list
Nettime-ro@nettime.org
http://www.nettime.org/cgi-bin/mailman/listinfo/nettime-ro
-->
arhiva: http://amsterdam.nettime.org/