sikanda schwert on Thu, 30 Oct 2008 21:40:59 +0100 (CET)


[Date Prev] [Date Next] [Thread Prev] [Thread Next] [Date Index] [Thread Index]

[Nettime-ro] Conferinta si lansare - Ritmul in pictura bizantina


Bucureşti, 20 octombrie, 2008
Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Bucureşti, în
colaborare cu Editura Bizantină şi Librăria Bizantină, vă invită
vineri, 31 octombrie a.c., orele 18.00, la conferinţa prof. Georgis
KORDIS, de la Universitatea din Atena cu tema: Ritmul în pictura bizantină.
Conferinţa va fi urmată de lansarea cărţii cu acelaşi titlul, apărută
recent în traducere românească la Editura Bizantină. Prezintă Preot
prof. univ. dr. Constantin COMAN

Cele două evenimente vor avea loc la Muzeul Ţăranului Român, Sala Horea Bernea.. 
Profesorul Georgios Kordis va susţine de asemenea, un curs de
iconografie bizantină, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din
Bucureşti, Amfiteatrul Dumitru Stăniloae, în zilele de vineri, 31.10.2008 şi sâmbătă, 01.11. 2008 , între orele 9.00-13.00  

 
Personalitate proeminentă a vieţii culturale greceşti, Georgios
Kordis predă la Facultatea de Teologie din Atena. A studiat arta
bizantină şi iconografia la Atena şi la  Boston University. 
Numeroasele sale lucrări, articole, recenzii şi comentarii,
publicate în revistele de specialitate, au ca punct de plecare studiul
icoanei, abordat din perspectivă teologică, dar şi artistică. Susţine
cursuri de iconografie teoretică şi practică  la prestigioase instituţii din Grecia, dar şi  în
străinătate (Yale University, Sankt Petersburg, Bucureşti, Cluj etc.)
Este fondatorul centrului cultural EIKONOURGIA din Atena.  

Ritmul în pictura bizantină este una din lucrările sale
principale. In această lucrare, icoana, construcţia sa, sistemul care
stă la baza schemelor iconografice sunt pentru prima dată abordate din
perspectivă plastică şi teologică în acelaşi timp. Este un ghid practic
de teologie a icoanei, de explicitare pe baze teologice a demersului
artistic al iconarului. Pe lângă faptul că umple un gol în bibliografia
de specialitate, limbajul cursiv şi explicit oferă accesibilitate unui
public larg. 

 
"Profesorul Kordis ne convinge că întreg instrumentarul plastic şi
estetic al picturii bizantine – linia, culoarea, ritmul, plasticitatea
etc. – slujesc realitatea comuniunii prin împărtăşire dintre cel sau
cei înfăţişaţi în icoană şi privitor. O carte pe care o aşteptam de
mult! " scrie Pr. prof. dr. Constantin Coman în prefaţa cărţii. 


      
_______________________________________________
Nettime-ro mailing list
Nettime-ro@nettime.org
http://www.nettime.org/cgi-bin/mailman/listinfo/nettime-ro
-->
arhiva: http://amsterdam.nettime.org/