vladimir bulat on Mon, 13 Dec 2004 20:31:25 +0100 (CET)


[Date Prev] [Date Next] [Thread Prev] [Thread Next] [Date Index] [Thread Index]

[Nettime-ro] Note lucide de la O. Paler



In "Cotidianul" de azi:)))))))

http://www.cotidianul.ro/index.php?a=1207&shift=1
  
Aplaudați, cetateni! 
Octavian Paler 
  
Când se sfârșea un spectacol la romani, publicului îi era adresată o
invitație: Plaudite, cives! „Aplaudați, cetățeni!“ Formulă care, mai
târziu, a fost folosită în glumă sau în bătaie de joc pentru a sancționa un
spectacol prost. Ei bine, cum ar trebui s-o luăm, azi, după un spectacol
electoral care, pe mine cel puțin, m-a trimis deseori cu gândul la obiceiul
maimuțelor de a arunca miezul bananei și de a agita cojile, dar care, în
ultimul act, ne-a rezervat o frumoasă lovitură de teatru? 

Chiar înainte de a afla rezultatul final (necomunicat la ora când scriu),
am putea consimți, cred eu, că unele lucruri merită să fie aplaudate.
1. De multă vreme, după ce strada a amuțit, căruța democrației a mers la
noi cu o singură roată, cea stângă. Nici aceea adevărată. Căci PSD nu e,
după părerea mea, un partid. E un abces al istoriei post-decembriste. O
cârdășie de interese care a „privatizat“ interesul național în favoarea
parveniților post-comunismului, a „baronilor“ cu mutre de rândași trecuți
la „stânga“ fiindcă acolo mirosea a putere și bani. Pentru prima oară,
acum, căruța democrației noastre relative pare să aibă două roți.
2. Lipsea, până acum, un lider al așteptărilor. E drept că eu l-am votat pe
d-l Băsescu temându-mă că aș putea fi, apoi, dezamăgit. Dar cum n-aveam
nici o iluzie legată de d-l Năstase, care nu m-ar putea nici dezamăgi, am
preferat latura mai optimistă a îndoielii. Trebuie să recunosc, însă, că
Băsescu, în măsura în care va fi mai puțin impulsiv, e capabil să le dea
fiori oligarhilor din PSD. Și că dacă nu se vor găsi liberali de soiul lui
Paul Păcuraru, care n-au nici un interes să existe o Opoziție puternică
deoarece asta le-ar face mai dificile afacerile și duplicitatea, Traian
Băsescu poate fi un bun berbece în lupta cu un „sistem ticăloșit“.
3. Adrian Năstase a avut la dispoziție totul pentru a învinge în scrutinul
de duminică. A avut la dispoziție bani mulți, negri și albi, a avut la
dispoziție slugărnicia televiziunilor principale, în cap cu TVR, și a
multor ziare care s-au chinuit sistematic să-l nimicească pe Băsescu. A
avut la dispoziție întreaga rețea de complicități pe care se bazează
regimul pesedist. A avut la dispoziție trupele electorale plătite de marii
corupți, intrați în panică la gândul că le-ar putea scormoni cineva
„legalitatea“ averilor. A avut la dispoziție un guvern care a dat aproape
zilnic pomeni pentru a convinge „bolnavul Europei“, cum ne numește „Power
and Interest News Report“, că nu e cazul să caute vreun remediu pentru a se
însănătoși. A avut la dispoziție și părerea „original㓠a d-lui Iliescu
despre cum e să fii „președintele tuturor românilor“. A avut la dispoziție
până și gafele comise de adversarul său, din care „independenții“ puși în
slujba lui Năstase au stors tot ce se putea stoarce. Dacă Adrian Năstase
n-a convins e fiindcă nu avea prin ce să convingă. 
4. Stabilitatea politică, principalul nostru atu în ochii străinilor, nu se
bazează, deci, doar pe lehamite, cum mi-am închipuit până duminică. Toți
cei care au votat cu Băsescu au demonstrat, în fond, că nu mai sînt dispuși
să se plângă de soartă colaborând cu ea. Printre ei, s-au aflat mulți
tineri, se pare. Ei și idealiștii (câți mai sunt după cincisprezece ani de
prostituare a caracterelor în libertate), plus cei care și-au transformat
disperările în speranță nu mai cred în basmul „conspirațiilor mondiale“
contra noastră. Au înțeles că numai românii pot conspira împotriva
României.
5. Presupun că duminică noapte marii corupți de la noi au dormit prost.
Dacă iese Năstase, își vor fi zis ei, putem sta liniștiți. E omul nostru.
Oricât ar cârti străinătatea despre „peștii mari“, nici un procuror nu va
îndrăzni să ne deranjeze. Dar dacă iese Băsescu, nimic nu mai e sigur.
6. Alegerile de duminică mi-au arătat, însă, că România e o țară profund
sfâșiată. Presupun că printre votanții lui Băsescu vor fi fost nu puțini
care n-au vrut decât să-și exprime antipatia profundă față de oligarhia
pesedistă. Au votat nu cu o speranță precisă, ci din exasperare, din
dezgust. Fiindcă au ajuns să se simtă din ce în ce mai singuri în România. 

Acum, întrebarea care se pune e: se vor converti aceste sentimente negative
în sentimente pozitive? Abia atunci vom ști dacă putem aplauda, realmente,
victoria lui Traian Băsescu. 



 



---------------------------------
Noile abonamente Astral OnLine
256 kbps ; 12 USD/luna
http://www.astral.ro





_______________________________________________
Nettime-ro mailing list
Nettime-ro@nettime.org
http://amsterdam.nettime.org/cgi-bin/mailman/listinfo/nettime-ro
-->
arhiva: http://amsterdam.nettime.org/